Conecteaza-te cu noi

Societate

MEC: A fost lansată campania ”Meseria face diferența!”

Published

on

Ministerul Educației și Cercetării a lansat azi campania ”Meseria face diferența!”.  Această campanie are drept scop prezentarea celor mai relevante meserii în care se pot forma absolvenții de clasa a VIII-a, dar și avantajele pe care le oferă învățământul profesional și profesional dual. Campania „Meseria face diferența!” se va încheia pe data de 11 martie, de Ziua Națională a Meseriilor.

Săptămânal, prin intermediul acestei campanii, Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic vor prezenta meseriile care pot face diferența. Toate materialele vor fi vizibile pe site-urile alegetidrumul.ro și edu.ro.

Campania „Meseria face diferența!” se va derula în toată ţara, iar printre acţiunile propuse de către inspectoratele şcolare se regăsesc:

  • acţiuni comune ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic, ale inspectoratului şcolar județean, ale Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, ale operatorilor economici privind consilierea şi orientarea şcolară şi profesională a elevilor;
  • caravane ale meseriilor;
  • concursuri școlare de tip „Atelier de creație” sau „Atelier de robotică”;
  • vizite ale elevilor din unităţile de învățământ gimnaziale din judeţ la operatorii economici care asigură pregătirea și/sau practica în învăţământul profesional şi profesional dual;
  • ateliere de informare pentru profesorii diriginţi ai claselor a VII-a și a VIII-a.

În următoarea perioadă, Ministerul Educației și Cercetării, inspectoratele școlare și instituțiile de învățământ vor organiza, cu ocazia Zilei Naționale a Meseriilor, o serie de evenimente care să contribuie la creşterea vizibilităţii şi atractivităţii învăţământului profesional, tehnic și profesional dual în rândul viitorilor absolvenţi de clasa a VIII-a.

„Educaţia şi formarea profesională au un rol fundamental în crearea şi dezvoltarea unei societăţi bazate pe competenţe. Nu putem fi nepăsători la evoluţia tehnologică din ultimii ani, deci trebuie să devenim proactivi, să luăm decizii bine fundamentate pentru ca elevii noştri de gimnaziu să-și poată continua studiile urmând un traseu educațional corect”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Reaminitim că învăţământul dual a fost introdus începând cu anul şcolar 2017-2018, an în care s-a înregistrat un număr de 2.268 elevi în prima promoţie pentru această formă de organizare a învăţământului profesional. Datorită eforturilor comune ale tuturor celor implicaţi, sprijiniţi de Ministerul Educaţiei şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, numărul elevilor din învăţământul dual a crescut, ajungând în anul şcolar 2019-2020 la 12.908 elevi, aproape dublu faţă de anul şcolar precedent.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions