Conecteaza-te cu noi

Actual

A cincea premieră a stagiunii: ”8 Tați”, o coproducție Teatrul de Stat Constanța – Universitatea ”Babeș Bolyai” Cluj Napoca

Published

on

Teatrul de Stat Constanţa prezintă a treia premieră a lunii mai – lună în care aniversăm 70 de ani de la înfiinţare – şi a cincea premieră a stagiunii 2020 – 2021.

„8 TAŢI” de Tina Müller, traducerea Ciprian Marinescu, regia artistică Irisz Kovacs, scenografia Theodor Niculae, face parte din programul repertorial „Debut la TSC” şi este un spectacol realizat în coproducţie cu Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, reprezentând examenul de licenţă al regizoarei Irisz Kovacs, studentă în anul al treilea la specializarea Regie de teatru a Facultăţii de Teatru şi film de la Babeş Bolyai, la clasa regizorului Radu Nica.

În distribuția spectacolului sunt cinci dintre cei mai tineri actori ai teatrului: Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea, Andrei Bibire şi Florin Aioane.

Avanpremiera este programată vineri, 21 mai, de la ora 19:00, iar premiera va avea loc sâmbătă, 22 mai, de la  aceeaşi oră.

Advertisement

O adolescentă crește fără tată. Nico merge din nou și din nou la ușa celui care a procreat-o, dar nu sună niciodată – între timp mama ei se recăsătorește, divorțează din nou, îi naște o soră, ea se revoltă, se alătură unei găști de bătăuși, pleacă în America, citește Hermann Hesse, se împacă cu mama ei, ascultă Johnny Cash pe ascuns, crește. Însă soneria rămâne neatinsă.

Adolescența, cu traumele ei, privită ludic, cu simțul umorului. O poveste care vorbește despre singurătatea dureroasă a maturizării, despre ce înseamnă o familie și moștenirea traumei de la părinții noștri.

Autoarea, Tina Müller, s-a născut în 1980, la Zurich. A absolvit studii culturale la Hildesheim şi a studiat scrierea dramatică la Universitatea de Arte UdK din Berlin. Pentru piesele pe care le-a scris la începutul carierei – Bikini în 2008 şi 8 taţi în 2010 – a fost distinsă cu mai multe premii. În 2017 a câştigat, cu piesa „Dickhäuter” (Cel cu pielea groasă) premiul Mülheim (dramaturgie pentru copii).

Irisz Kovacs este studentă în anul al treilea la specializarea Regie de Teatru a Facultății de Teatru și Film de la Babeș Bolyai, din Cluj Napoca, la clasa regizorului Radu Nica. A lucrat ca asistent de regie la spectacolele „Despre stele”, regia Delia Gavlițchi la MiniREACTOR Cluj (2019), „Mult zgomot pentru nimic”, regia Radu Nica la Teatrul Tineretului Piatra Neamț (2019) și „Dă-te din soare”, regia Leta Popescu la REACTOR Cluj (2021). A regizat spectacolul-examen „Slapstick” (2019), proiectat în cadrul expoziției internaționale „Tête-à-tête: TRANSFORMING FEAR INTO CO-EXISTENCE”, one-man show-ul „Flori pentru Algernon” (2019), la Cuibul Artiștilor București, spectacolul-examen „Medeea” (2020), selectat și jucat în cadrul festivalurilor Sunlight Theatre Timișoara și Studio International Theatre Festival Târgu-Mureș. A regizat spectacolul audio „Camera albă” de Mădălina Stoica, la Teatrul Improbabil.

Theodor Cristian Niculae este artist vizual, scenograf, curator și designer, în prezent student în anul al doilea al secției de Scenografie teatru și film din cadrul Universității Naționale de Arte Teatrale și Cinematografie „I.L. Caragiale” din București. În 2020 concepe scenografia, light design-ul și costumele pentru producția „A space in time / Omnia”, conceptul și regia Jan Burkhardt și Sigal Zouk, în colaborare cu Centrul Național al Dansului București. Ca performer, Theodor participă în happening-ul „David Bowie is” (2017) de la MaMbo, Muzeul de Artă modernă din Bologna. În 2018 a performat Krinolette, la Noaptea Albă a Galeriilor și a fost actant al unui performance durațional la „In.Fuzion#1”, la Muzeul Național al  Literaturii Române, alături de coregrafii Valentina de Piante și Alexandra Bălășoiu. A fost asistent-scenograf în spectacolul „FUCHSIADA” (2018) reg. Anca Maria Colțeanu. Semnează, din 2017, proiecte-concept de scenografie, decor și costum pentru Teatrul Național București, Teatrul de la Sibiu și Teatrul Național de la Craiova.

Advertisement

****

Duminică, 23 mai, de la ora 19:00, invităm publicul la comedia muzicală „Crima din strada Lourcine”, de Eugène Labiche, traducere Violeta Popa, regia Vlad Cristache, scenografia Mădălina Niculae și Andreea Tecla, muzica originală Tibor Cári. În distribuția spectacolului „Crima din strada Lourcine” îi veți putea vedea pe Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Florina Stănculeț, Andrei Bibire, Ștefan Mihai, iar formația care îi acompaniază live este alcătuită din pianista Elena Gatcin, clarinetistul Marian Gănescu și percuționistul Marius Cristian Zaval.

Divertisment autentic, de cea mai bună calitate; o poveste delicioasă în care comicul de situație se combină cu o dinamică excelentă a personajelor; un decor colorat, de Belle Epoque, plin de elemente surprinzătoare; un band care, răspunzând la indicațiile dirijorale ale personajelor principale, acompaniază live actorii; suspans și tensiune, dar mai ales haz, de care avem cu toții nevoie în aceste timpuri de boală și teamă continuă.

***

Sănătatea populației rămâne prioritatea numărul unu, așadar spectacolele de la Teatrul de Stat Constanța se desfășoară cu respectarea tuturor normelor de protecție împotriva contaminării cu Coronavirus, conform legii.

Advertisement

***

Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța – Bulevardul Ferdinand Nr.11.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions