În seara zilei de 9 octombrie, polițiștii au urmărit un autoturism care rula pe b-ul Tomis din municipiul Constanța cu viteza de 128 de km/h. Șoferul nu a oprit la semnalele efectuate de oamenii legii și și-a continuat drumul până în Palazu Mare, unde a nimerit într-un gard. După comiterea accidentului, șoferul a părărsit locul faptei. Acesta a fost identificat și sancționat contravențional.
Ce spun polițiștii IPJ Constanța
Astăzi, 15 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un tânăr, cetățean al Republicii Moldova, de 20 de ani, care, la data de 9 octombrie a.c., a condus un autoturism pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța, fiind înregistrat de apartul radar în timp ce circula cu viteza de 128 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h. De asemenea, acesta nu ar fi respectat semnalele și indicațiile polițistului rutier. Totodată, autoturismul în cauză nu avea, la data de 9 octombrie, inspecția tehnică periodică și asigurare R.C.A. valabilă.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 9.731,25 de lei precum și cu măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 150 de zile.
A rămas și fără permis de conducere
De asemenea, întrucât cel în cauză nu s-a prezentat la unitatea de poliție în termen de 24 de ore pentru a declara evenimentul rutier acesta a fost sancționat de către polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră cu amendă în valoare de 1.730 de lei precum și cu măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 30 de zile.