Conecteaza-te cu noi

Societate

A început ediția de la Constanța a Black Sea Ports&Shipping.

Published

on

A opta ediție a evenimentului Black Sea Ports&Shipping și-a deschis porțile astăzi, 10 iulie 2019, în prezența primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a directorului general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, Daniela Șerban, a directorului Transport Business, Rory James Doyle,  și a numeroși delegați și expozanți.

În cuvântul său de bun venit, primarul Decebal Făgădău, a subliniat potențialul economic al orașului Constanța și parteneriatul solid dintre municipalitate și Portul Constanța.

Ediția din acest an, a opta, se desfășoară la hotel Del Mar din Mamaia în perioada 10 – 11 iulie 2019 și este găzduită de CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, evenimentul fiind cel mai important de acest gen din regiunea Mării Negre.

Prezența la Constanța a Black Sea Ports&Shipping este motivată de importanța portului românesc în regiunea Mării Negre, de relațiile strânse pe care Portul Constanța le are cu celelalte porturi din zonă, de potențialul de dezvoltare a afacerilor.

Advertisement

Tematica Black Sea Ports&Shipping se referă la abordarea problemelor de actualitate și la provocările din domeniul transportului și logisticii la nivel mondial.

În prima zi a conferinței s-a discutat despre impactul Brexitului asupra Portului Constanța, poziționarea Portului Constanța ca poartă maritimă între Asia și Europa, noi trenduri în stabilirea rutelor de transport în Marea Neagră, rolul transportului maritim în dezvoltarea comerțului pe coridorul TRACECA etc.

Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru operatorii portuari din Portul Constanța de a-și prezenta serviciile, soluțiile pe care le propun pentru dezvoltarea afacerilor, să poată avea întâlniri de afaceri cu reprezentanți ai unor companii cu experiență la nivel global.

Editia din acest an a Black Sea Ports&Shipping reunește 30 de lideri din domeniul transportului internațional, peste 300 specialiști din domeniul portuar, reprezentanți ai autorităților, importatori, exportatori, linii de transport maritim, expeditori de marfă,  companii de logistică, porturi, companii de exploatare a terminalelor, operatori feroviari, firme specializate în echipamente portuare și furnizori de servicii din țări din întreaga regiune a Mării Negre.

Țările reprezentate la acest eveniment de marcă pentru transportul naval sunt: Kazahstan, Turcia, Georgia, Polonia, Grecia, Marea Britanie, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Olanda, Malaezia, Luxemburg, Germania, Italia, Azerbaijan, Belgia.

Advertisement

Acestora li se alătură companii românești din domeniul transporturilor și logisticii, precum și parteneri europeni ai Portului Constanța.

Evenimentul cuprinde și o expoziție a participanților, expozanții reprezentând domenii diferite de activitate conexe transportului naval.

”Pentru sprijinul pe care CN APM SA l-a acordat în organizarea avestui eveniment, Rory James Doyle a înmânat o plachetă de onoare directorului general al CN APM SA Constanța, Daniela Șerban.”, precizează Biroul de presă al CNAPM Constanța.

 

 

Advertisement

 

 

                                                      

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions