Conecteaza-te cu noi

Societate

A început FITIC 6.0! Până duminică, sunteți așteptați la Termele Romane și la Teatrul de Stat Constanța

Published

on

Locul de întâlnire al teatrofililor constănţeni şi nu numai, este, în aceste zile, la Termele Romane, lângă Poarta I, și la Teatrul de Stat Constanța, căci a început Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediţia a VI-a sau, mai pe scurt, FITIC 6.0!

Prima seară a avut un public extrem de generos, la toate spectacolele, biletele fiind rezervate în totalitate cu multe zile înainte. Horaţiu Mălăele şi Radu Captari au făcut deliciul publicului cu spectacolul „Mălăele special“, un „Best of Horatiu“, cu texte culese din cele mai bune reprezentatii ale actorului, pe muzica lui Radu Captari, construite într-o dinamică spectaculară extraordinară.

FITIC 6.0 nu este doar unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului, ci şi o oportunitate oferită actorilor, indiferent de vârstă, şi spectatorilor, indiferent de gusturi, să participe şi să savureze un festin teatral de top.

Vineri, 20 august, de la ora 17.00, la Teatrul de Stat puteți urmări spectacolul „Mamă, mi-am pierdut mâna“, iar de la ora 19.00, „Iarna“, ambele producții ale Universtității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ București.

Advertisement

În această seară, la Termele Romane, (Parcul Carol I), vă aşteaptă, începând cu ora 20.30, „Declick“, o producție independentă. De la 22.00, puteţi viziona „Aeroport“, o producţie a Godot Café Teatru, iar de la ora 23.30, „Extraconjugal“, o producţie de Teatrului de Artă Bucureşti.

Reamintim că intrarea este gratuită, la toate spectacolele, în limita locurilor disponibile. Ţinând cont de restricțiile impuse de perioada complicată pe care o traversăm, aflată sub semnul coronavirusului, organizatorii vă roagă să vă rezervați locul pe www.bilet.ro. Rezervarea este necesară pentru respectarea măsurilor privind prevenirea contaminării cu SARS-CoV2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară: evitarea aglomerării de persoane la accesul în spațiu, formarea de cozi etc. Sunteţi rugaţi să veniţi la spectacolul la care aveţi rezervare, cu 30 de minute înainte de începerea reprezentaţiei. Rezervarea este anulată cu 10 minute înainte de începerea spectacolului, locul urmând a fi oferit altui spectator.

Programul poate fi accesat pe site-ul festivalului, www.fitic.ro, pe pagina de facebook a festivalului şi, de asemenea, îl regăsiţi în continuare:

PROGRAM FITIC 2021, ediția a VI-a

VINERI, 20 AUGUST 2021

Advertisement

 Teatrul de Stat

17.00 Mamă, mi-am pierdut mâna – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ București

19.00 Iarna – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ București

Termele Romane

Zona A 20.30 Declick – producție independentă

Advertisement

Zona B 22.00 Aeroport – Godot Café Teatru

Zona A 23.30 Extraconjugal – Teatrul de Artă

SÂMBĂTĂ, 21 AUGUST 2021

 Teatrul de Stat

10.00 Yolo – Trupa Brightside Drama București

Advertisement

12.00 Fără soare – Trupa Victory of Art București

17.00 Un om egal un om – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ București

19.00 Bad Jews – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ București

Termele Romane

Zona B 21.00Nu sunt eu – Teatrul Dramaturgilor Români

Advertisement

Zona A 22.30Totul despre femei – Teatrul Arte dell Anima

Zona B 24.00Cum să pierzi totul într-o zi – P2P Theatre

DUMINICĂ, 22 AUGUST 2021

Teatrul de Stat

10.00 Zidul – Trupa Ștefan Iordache București

Advertisement

11.30 Bang Bang – Trupa Transparency Bacău

13.30 Maison Tuvache – Trupa Chaplin București

18.00 Mecanica inimii – Trupa Aici

Termele Romane

Zona B 20.00 Jungla TEVE – Teatrul Dramaturgilor Români

Advertisement

Zona A 21.30 GALA DE PREMIERE

Zona B 22.00 Salieri – producție independentă

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa 2021, ediţia a VI-a, este organizat de Art Society Center, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Culturii, şi finanţat de Primăria Municipiului Constanţa.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions