Conecteaza-te cu noi
spit constanta

Actual

A început modulul de pregătire ”Platinum Eagle 19.1”! Vezi câți militari participă

Published

on

În cursul zilei de ieri, 13 martie a.c., la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre Române, din Babadag, judeţul Tulcea, a avut loc ceremonia de deschidere a modulului de pregătire ”Platinum Eagle 19.1”, parte a exerciţiului ”Black Sea Rotational Force 19”, la care, pentru aproximativ două săptămâni (12 – 20 martie), participă 100 de militari din Armata Română şi 200 de militari din Bulgaria, Georgia, Moldova, SUA şi Ucraina.

Antrenamentul în comun urmăreşte, pe de o parte, creşterea eficienţei focului şi manevrei trupelor şi, pe de alta, creşterea interoperabilităţii reprezentanţilor militari din statele membre ale NATO şi din ţările partenere. În secvenţele de pregătire ale exerciţiului „Platinum Eagle 19.1”, Forţele Terestre Române sunt reprezentate de militari din Batalionul 341 Infanterie / Brigada 9 Mecanizată , Forţele Navale Române de militari din Regimentul 307 Infanterie Marină şi Forţele Aeriene Române de militari din cadrul Bazei 95 Aeriană.

Comanda şi controlul aparţin Brigăzii 9 Mecanizată, structura care planifică instrucţia la nivel companie şi pluton şi conduce exerciţiile tactice cu şi fără trageri de luptă.

Conducătorul exerciţiului ”Platinum Eagle 19.1” este comandantul Batalionul 341 Infanterie, locotenent-colonel Ciprian Balica.

Advertisement

”Black Sea Rotational Force” (BSRF) este un iniţiativă regională anuală, condusă de ”US Marine Corps Forces Europe and Africa” (MARFOREUR/AF) la care participă ţări membre NATO şi partenere din zona Mării Negre, Balcani şi în regiunea Caucazului.

BSRF are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate ale forţelor armate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

Modulul de instruire face parte din inițiativa regională ”Black Sea Rotational Force” (BSRF), condusă de Corpul SUA de Infanterie Marină dislocat în Europa și Africa (MARFOREUR/AF – Marines Corps Forces Europe and Africa”) și cuprinde antrenamente care vizează scenarii de atacare a unor baze terestre inamice și de exersare a procedurilor de luptă în mediul urban, dar și în medii lagunare, greu accesibile.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions