Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Actual

A început pescuitul ilegal! Și pe mare și în Deltă!

Published

on

În perioada 23 – 25 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie,,Delta Dunării” au efectuat verificări şi controale pe apă şi pe uscat,  în Delta Dunării, pe Marea Neagră şi în judeţele Tulcea şi Constanţa. În urma acţiunii, au fost constatate 11 infracţiuni, dintre care 2 de evaziune fiscală și 9 prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura. Pentru comiterea acestor infracțiuni sunt cercetate 7 persoane. De asemenea, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 600 de lei. Polițiștii au ridicat bunuri în valoare de aproximativ 53.000 de lei, respectiv 758 kg. de peşte proaspăt (din speciile scrumbie, şalău, rizeafcă, caras, plătică), 8 kilograme de icre, 3 ambarcaţiuni, 3 motoare şi 2 rezervoare de ambarcaţiuni, precum şi două autoturisme. Au mai fost confiscate 237 de unelte de pescuit, (setci monofilament, ave, ohane), în lungime de peste 10.000 de metri, 9 capcane confecționate special pentru prinderea țiparilor, un năvod, un cântar electric şi 4 rame. În activităţi au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea şi reprezentanţi ai D.S.V.S.A. Constanţa.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions