Conecteaza-te cu noi

Societate

A început programul “Litoralul pentru toți”. Ce tarife propune Federația Patronatelor din Turism

Published

on

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează programul “Litoralul pentru toţi” prin care turiștii beneficiaza de cazare la mare platind sume mai mici față de vârful sezonul estival. Anul acesta, românii care doresc să se înscrie în programul propus de FPTR trebuie să știe că tarifele sunt cuprinse între 150 și 600 de lei pentru o săptămână de cazare în perioada 14 mai – 14 iunie 2018.

‘’Litoralul pentru toti’’ este singurul program social din Romania sustinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Tarifele percepute în cadrul programului de către hotelieri sunt neschimbate de cinci ani, deși costurile utilităților au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%,  iar în unele cazuri, chiar s-au dublat.

Acest program social este destinat turiștilor care își doresc o vacanță la malul mării la începutul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ  cu bugetele pentru sejururile petrecute in lunile iulie si august. Tarifele practicate in programul special ‘’Litoralul pentru toţi” sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon.

Pana în prezent s-au inscris în program 36 hoteluri din toate statiunile de pe litoral, care pun la dispozitie un numar de 2200 de locuri in fiecare dintre cele cinci serii. Aceste locuri vor fi vandute prin agenţiile de turism partenere si revanzatorii lor, sau direct de catre hotel, tariful fiind acelasi, in functie de unitatea de cazare. Astfel, aproximativ 15.000 de turisti sunt asteptati pe litoral sa beneficieze de vacante cu tarife reduse.

Advertisement

Tarifele negociate pentru zona Mamaia – Constanta – Eforie in această ediţie (sejur 6 nopţi/persoană) ajung la:
205 lei / 6 N /  pers. Hotel 1* fără mic dejun
235 lei / 6 N /  pers. Hotel 2* fără mic dejun
265 lei / 6 N /  pers. Hotel 3* fără mic dejun
315 lei / 6 N /  pers. Hotel 2*  cu mic dejun
425 lei / 6 N /  pers. Hotel 3*  cu mic dejun
485 lei / 6 N /  pers. Hotel 4*  cu mic dejun
605 lei / 6 N /  pers Hotel 5 * cu mic dejun

Tarifele negociate pentru sudul litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) in această ediţie (sejur 6 nopţi/persoană) ajung la:
159 lei / 6 N /  pers. Hotel 1* fără mic dejun
179 lei / 6 N /  pers. Hotel 2* fără mic dejun
199 lei / 6 N /  pers. Hotel 3* fără mic dejun
269 lei / 6 N /  pers. Hotel 2*  cu mic dejun
329 lei / 6 N /  pers. Hotel 3*  cu mic dejun
379 lei / 6 N /  pers. Hotel 4*  cu mic dejun
469 lei / 6 N /  pers Hotel 5 * cu mic dejun

Detaliile privind hotelurile incluse in acest program se gasesc pe site-ul www.fptr.ro 

FPTR este singura organizație reprezentantivă la nivel de sector de activitate din turism, reprezentând angajatori a peste 33.000 de salariați, membrii FPTR avand o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions