Conecteaza-te cu noi

Actual

A murit Cristian Țopescu

Published

on

Fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu, în vârstă de 81 de ani, a încetat din viaţă, în urmă cu puțină vreme.

Fostul comentator sportiv, licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (1970), Țopescu suferea de mai multe afecţiuni cronice, printre care şi diabet. Între anii 1964-2004, la TVR, a lucrat ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, director general adjunct TVR. Cristian Ţopescu a avut și un mandat de senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

În luna martie a anului 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Cristian Ţopescu Ordinul „Steaua României”. Cristian Țopescu a mai primit Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul Olimpic Colanul de Aur şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Duminică seara, fiica sa, Cristina Ţopescu a scris, pe Facebook, un mesaj de susţinere pentru tatăl său.

Advertisement

”Tatal meu luptă, este un luptător. Toata viaţa am auzit de la el, de câte ori aveam vreo desnădejde: viaţa e o luptă, deci te luptă ! Şi acum vreo lună de zile îmi spunea el mie: nu te lăsa, nu abandona! Asta îi spun şi eu acum, când mă înţelege, dar nu-mi poate răspunde: ticu, luptă, nu te lăsa, te iubesc mult !”, a scris Cristina Ţopescu.

Aceasta a mai spus despre tatăl său că a fost întotdeauna trup şi suflet alături de ţară, ”atat de mult, încât acum poate şi asta îl costă”.

”Mă rog să mai aibă puterea să lupte şi vă mulţumesc din suflet celor care sunteţi alături de noi, familia lui, de el, omul care a fost trup şi suflet pentru ţara asta întotdeauna. Atât de mult, încât acum poate şi asta îl costă. Dar dacă ar putea da timpul înapoi, sunt sigură că ar face la fel, şi-ar da sufletul pentru profesia lui, pentru ţara lui, pe care n-a vrut niciodată s-o părăsească. Şi-a pus tot sufletul în ce-a făcut, acum sufletul lui e puţin obosit, dar iubirea noastră şi poate şi a multora dintre voi îl vor ajuta să se ridice din nou. Medicii îi resuscitează trupul şi le sunt recunoscătoare, noi, doar prin gânduri bune, am putea să-i resuscităm sufletul. Sper încă într-o minune, dragii mei, înca mai sper !”, a afirmat fiica jurnalistului.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions