Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Societate

A murit Mirela Carapcea, judecătoare la Tribunalul Constanța. Își câștigase în instanță tratamentul pentru cancer

Published

on

Mirela Carapcea, de 48 de ani, judecătoare la Tribunalul Constanţa, a murit după ce s-a luptat mai mulţi ani cu cancerul.

Trupul neînsuflețit este depus la capela Casa Niculescu din Constanța până mâine. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la Hârșova.

Potrivit jurnaliștilor ziarului Adevărul de Constanța, problemele medicale ale Mirelei Carapcea au început în anul 2016, după ce medicii de la spitalul Anadolu din Turcia au diagnosticat-o cu tumoră malignă.

După ce a fost operată, a urmat tratament, ce părea a avea efect. Însă în luna martie a anului 2019 boala a recidivat şi medicii i-au descoperit metastaze la plămâni. Apoi cancerul s-a extins: i-a afectat sânii, ficatul, sistemul osos şi cel genital.

Advertisement

Era un cancer agresiv, pentru tratamentul căruia se putea face terapie cu medicamente ale căror costuri ajungeau în fiecare lună la sume foarte mari, de peste 9.000 de euro. Medicaţia recomandată de clinica din Turcia nu a putut fi prescrisă de medicul curant din România întrucât medicamentele nu erau incluse pe lista de tratamente de care beneficiau asiguraţii români.

Potrivit ziarului Adevărul.ro, Mirela Carapcea a apelat la ajutorul unui avocat, Dumitra Daon, şi a dat în judecată Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru o nouă șansă la viață.

„Am depus la Curtea de Apel o cerere de declanşare a procedurii de înscriere în cadrul listei de medicamente prevăzută de art. 242 din Lg 95/2006 a medicamentelor Abraxane 100mg/20ml şi Tecentrig Atezolizumab 1200mg/20ml şi acordarea lor în regim de compensare 100%. Mai mult decât atât, pentru Abraxane, în România nu există pe piaţă concentraţia necesară ei“, a declarat avocatul, pentru adevarul.ro, care spune că pe rolul instanţelor au mai fost cauze cu aceste solicitări şi aproape de fiecare dată a câştigat pacientul.

Cu ajutorul acestui tratament costisitor, Mirela Carapcea a reuşit să supravieţuiască. În toamna anului trecut a fost şi confirmată remisia totală a bolii de care suferea de peste patru ani. Calvarul nu avea să se termine aici. În iarna anului 2020, spre sfârşitul anului Mirelei i-a apărut o tumoră pe creier, noua formă de cancer, la fel de agresiv ca şi cele ce îi afectaseră restul organelor a făcut să nu mai vadă, să nu îşi poată mişca piciorul şi mâna dreaptă. Recent, a fost operată, însă, tumorile au recidivat.

În luna mai a anului 2016 și Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității următorul comunicat:

Advertisement

”Colega noastră, Carapcea Mirela, judecător în cadrul Tribunalului Constanţa, are nevoie de solidaritatea noastră.

În luna mai 2016, Mirela a suferit o intervenţie chirurgicală pentru extirparea unei tumori maligne (canceroase), fiind diagnosticată cu melanom malign, o formă foarte agresivă de cancer al pielii.

După efectuarea intervenţiei chirurgicale, în urma analizelor efectuate, a rezultat necesitatea unei noi intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea ganglionilor limfatici.

Operaţia poate fi efectuată la Clinica AKH din Viena, Austria, costul estimat al investigaţiilor şi intervenţiei chirurgicale este de 20.000 de Euro.

Având în vedere că operaţia se impune de urgenţă, iar colega noastră nu dispune de mijloacele financiare necesare în vederea acoperirii acestor cheltuieli, vă adresăm rugămintea de a o ajuta pe colega noastră pentru strângerea sumei necesare.

Advertisement

Pentru Mirela contează fiecare secundă şi orice ajutor al nostru îi poate reda şansa de a se bucura de viaţă!”, postau colegii săi de la Consiliul Superior al Magistraturii.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Foto: Adevărul.ro – Mirela Carapcea împreună cu mama sa

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions