Conecteaza-te cu noi

Actual

A omorât un bărbat în Franța și a fost prins la Mangalia! Riscă până la 30 de ani de închisoare!

Published

on

În cursul zilei de ieri, 13.07.2017, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale și cei ai Poliției municipiului Mangalia l-au depistat pe Frențescu Ionuț  Alexandru, în vârstă de 24 de ani, din Mangalia, pe numele căruia autoritățile franceze au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Ce anume s-a întâmplat? Tânărul se afla într-un cătun de lângă orașul francez Lille, situat în nordul Franței. În luna aprilie a acestui an, a omorât un bărbat și a dispărut foarte repede de la locul faptei. Cum-necum, omul a ajuns acasă, la Mangalia. Însă autoritățile s-au mișcat foarte repede și l-au dat în urmărire internațională. Iar ieri, așa cum spuneam, a fost găsit și reținut. Bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a dispus măsura reținerii sale pentru o perioadă de 24 de ore, fiind  introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța. Astăzi, el va fi prezentat Curții de Apel Constanța pentru realizarea procedurii internaționale în astfel de situații. De regulă, mandatul de arestare care se emite în astfel de situații este acordat pentru o perioadă de 15 zile, până când autoritățile franceze vor veni să-l ridice pentru a-l duce în Franța. Acolo el riscă o pedeapă cu închisoarea de până la 30 de ani!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions