Conecteaza-te cu noi

Actual

A predat Poliției Constanța 20.400 de lei! Găsise banii pe stradă

Published

on

 

La data de 12 ianuarie a.c., o femeie, în vârstă de 83 de ani, din Constanța, a sesizat Secția 1 Poliție despre faptul că, deplasându-se pe o stradă din municipiu, ar fi pierdut aproximativ 20.000 de lei. Polițiștii constănțeni au efectuat cercetări specifice în zona indicată de persoana în vârstă, analizând mai multe imagini surprinse de camerele de supraveghere video, situate în proximitatea locației. La data de 14 ianuarie a.c. o femeie, în vârstă de 53 de ani, din Constanța, s-a prezentat la sediul Secției 1 Poliție, unde a declarat faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Bucovinei, din municipiul Constanța, a gasit pe trotuar două plicuri de hârtie, cu suma de 20.400 de lei. Polițiștii, în urma audierii persoanelor în cauză și a confruntării cu imaginele video, au stabilit faptul că suma de bani aparține octogenarei. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, prin reprezentanții Poliției municipiului Constanța, urmează să-i înmâneze persoanei care a găsit suma de bani, o diplomă de excelență, pentru recunoașterea și aprecierea simțului civic de care aceasta a dat dovadă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions