Conecteaza-te cu noi

Actual

Accident de muncă în Mamaia Sat. Un tânăr a murit după ce a căzut de la etajul 3

Published

on

În cursul zilei de ieri, la societatea Ideal Max Construct SRL, cu sediul în orașul Năvodari, firmă care se ocupă cu lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, a avut loc un eveniment soldat cu decesul unui angajat.

Tragedia s-a produs în jurul orei 13.40 în momentul în care B. Cătălin Mircea, angajat ca muncitor necalificat, a căzut de pe o schelă, de la etajul 3 al unei clădiri aflate în construcție în Mamaia Sat.

Victima a fost transportată în stare gravă la Spitalul Clinic Județean Constanța, unde a rămas sub supravegherea medicilor pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Din nefericire, bărbatul a încetat din viață câteva ore mai târziu, respectiv în jurul orei 17.00.

Advertisement

Evenimentul se cercetează de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor.

”În baza constatărilor efectuate de acesta, declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate  vor fi stabilite împrejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentului precum și reglementările legale încălcate și pe cale de consecință răspunderile și măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al ITM Constanța.

Directorul ITM Constanța, Eugen Bola, a declarat pentru Ordinea.ro că accidentul a avut loc la un bloc cu 4 etaje, aflat în construcție în Mamaia Sat. Cercetările sunt în derulare.

Foto: Ilustrativ

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions