Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Accident rutier grav în județul Tulcea. Fostul prefect Lefter Chirică, printre răniți

Published

on

În cursul acestei seri, în jurul orei 20.45, pe DN 22A, la km 6, în județul Tulcea a avut loc un grav eveniment rutier în care au fost implicate 4 mașini. Potrivit Biroului de presă al IPJ Tulcea, un auto oprit pe marginea drumului dintre Cataloi și Nalban a fost lovit din spate de două mașini.

Unul dintre autoturisme a fost proiectat pe celălalt sens, unde a intrat în coliziune cu o altă mașină care circula din sens opus. In urma accidentului au rezultat 5 victime.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Primi trei conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar cel de-al patrulea conducător auto a fost transportat la spital și nu a putut fi testat.

Potrivit ziarului Tulcea noastră, trei echipaje ale ambulanței şi un echipaj SMURD plus maşina ISU de la descarcerare au ajuns la faţa locului şi au preluat răniţii, care au ajuns la spitalul din Tulcea.

Advertisement
palaz

Printre cei care au ajuns la UPU este şi fostul prefect Chirică Lefter. Toţi sunt stabili şi, conform medicilor, sunt în afara pericolelor majore.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions