Connect with us

Actual

Accident rutier în Constanța anunțat AUTOMAT prin opțiunea ”eCall”

Maria Ionescu

Publicat

la

În cursul zilei de azi, în municipiul Constanța, pe strada Bucovinei, nr. 13 a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Este vorba despre un Range Rover și o Skoda Octavia, ambele model nou.

Apelul la 112 a venit prin opțiunea “eCall” (emergency call), apel automat transmis din mașină.

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială cu 4 subofițeri și un echipaj SAJ.

În urma accidentului a rezultat o victimă conștientă, neîncarcerată.

eCall este un sistem instalat în vehicule în toate țările UE care efectuează automat un apel gratuit către numărul de urgență 112, în cazul în care vehiculul este implicat într-un accident rutier grav. Sistemul eCall poate fi accesat și manual, prin apăsarea unui buton.

Cum funcționează sistemul eCall

Sistemul funcționează în toate țările din UE. Oriunde v-ați afla, dacă mașina dumneavoastră este implicată într-un accident grav, va fi pusă în legătură cu cea mai apropiată rețea de intervenție în situații de urgență. Nu contează de unde ați cumpărat mașina sau unde ați înmatriculat-o.

Când este activat, sistemul eCall se conectează la cel mai apropiat centru de intervenție în caz de urgență, cu ajutorul unui telefon și al unei legături de date. Astfel, pasagerii din vehicul pot vorbi cu operatorul centrului de urgență și în același timp se transmite automat un set minim de date (locul exact în care vă aflați, ora accidentului, numărul de identificare al vehiculului și direcția de mers).

Toate modelele noi de autovehicule, aprobate în vederea fabricării după 31 martie 2018, trebuie să includă sistemul eCall bazat pe numărul 112. Această regulă vizează atât autoturismele cu maximum 8 locuri, cât și vehiculele comerciale ușoare. Dacă dețineți o mașină care este deja înmatriculată, nu aveți obligația de a instala un dispozitiv eCall, dar puteți face acest lucru, dacă mașina întrunește cerințele tehnice necesare.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă
Apasă pentru a comenta

Trebuie să te autentifici pentru a scrie un comentariu Login

Lasă un răspuns

Actual

Cinci inculpați, care au făcut trafic de droguri pe raza localității Năvodari, REȚINUȚI

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de ieri, 17 iunie, pocurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 5 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna decembrie 2020, inculpații au comercializat droguri de risc către consumatori de pe raza localității Năvodari.

La data de 17 iunie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călărași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Călărași au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a unui inculpat, în timp ce deținea cantitatea de 130 de grame de cannabis, pe care urma să o comercializeze.

Ulterior, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călărași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Călărași au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, pe raza județului Constanța, în urma cărora au fost descoperite și ridicate 10 ghivece cu plante de cannabis și 3 saci ce conțineau un număr de 53 de plante de cannabis, cu o masă brută totală de aproximativ 5 kilograme.

În cursul zilei de astăzi, inculpații reținuți urmează să fie prezentați Tribunalului Călărași cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

”Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța și IJJ Călărași, al polițiștilor din cadrul Serviciilor Criminalistice din cadrul IPJ Constanța și IPJ Călărași.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, precizează reprezentanții DIICOT.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Cei trei copii dispăruți din Techirghiol au fost găsiți în stațiunea Mamaia

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu puțină vreme, cei trei copii dispăruți din localitatea Techirghiol au fost găsiți în stațiunea Mamaia, în zona Clubului Nuba.

Din primele verificări, micuții în vârstă de 7, respectiv 8 ani, nu au fost victimele vreunei infracțiuni. Ei au declarat că au ajuns la Mamaia cu autobuzul.

Precizăm că zeci de polițiști, jandarmi și polițiști locali au periat ore în șir localitățile Techirghiol, Eforie, Agigea, Lazu, Constanța și Mamaia.

Mai multe date găsiți aici:

Trei copii au dispărut din Techirghiol. Poliția îi caută cu câine de urmă

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Trei copii au dispărut din Techirghiol. Poliția îi caută cu câine de urmă

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Trei copii, cu vârste cuprinse între 7 și 8 ani, au dispărut în această dimineață din orașul Techirghiol. Este vorba despre: Iusein Ghiuney, Ali Gelil – ambii în vârstă de 7 ani – și Ismail Sain, de 8 ani, toți din Techirghiol.  Dispariția micuților a fost semnalată în jurul orei 9.40.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Constanța copiii au plecat în mod voluntar de la adresa de domiciliu, fără a reveni până în prezent. Micuții sunt verișori și locuiesc în aceeași curte.

La data dispariției, unul dintre ei purta haine de culoare închisă, cel de-al doilea pantaloni negri și o bluză albă, iar al treilea minor purta pantaloni de culoare deschisă și bluză neagră cu mâneci albe.

”Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu minorii dispăruți, sunt rugaţi să contacteze Poliția orașului Techirghiol sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.”, precizează reprezentanții poliției. 

Din primele cercetări efecuate s-a stabilit faptul că micuții au urcat într-un autobuz care s-a îndreptat către Eforie.

Semnalmentele copiilor au fost trimise către toate structurile de poliție,  care au organizat căutari în zona Eforie, cu câine de urmă.

Aproximativ 40 de polițiști, cu criminalist și câine de urmă, participă la căutare celor 3 minori, în special pe raza localităților Eforie, Agigea, Lazu, dar și în municipiul Constanța. În activități sunt angrenați și jandarmi și polițiști locali.

Copiii au fost filmați în localitatea Eforie.

Știre în curs de actualizare.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: