Conecteaza-te cu noi

Actual

Accident rutier MORTAL în județul Tulcea. O femeie și-a pierdut viața

Published

on

accident tulcea

În această după amiază s-a produs un accident rutier mortal în județul Tulcea.

În jurul orei 16.30, prin apel la numărul unic de urgentă 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs pe drumul județean DJ222, între localitățile Tulcea și Agighiol, în care a fost un autoturism implicat.

În urma acestui eveniment au rezultat 3 victime, dintre care una încarcerată.

Către locul indicat de apelant, s-au deplasat de urgență două echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere.

Advertisement

”Ajuns la locul intervenției, echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei (o persoană de sex feminin) predând-o echipajelor SAJ prezente la fața locului.

Din nefericire, femeia prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acesteia.”, a precizat Cristina Profir, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

Celelalte două victime au fost preluate de echipajele SAJ, care le-au acordat primele îngrijiri medicale, iar ulterior le-au transportat la Spitalul Județean de urgență Tulcea.

De asemenea, pompierii militari au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea unui incendiu în astfel de situații.

Foto: Radare Tulcea

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions