Conecteaza-te cu noi

Actual

Update: Accident teribil în județul Brăila! Două persoane au murit și alte patru sunt rănite

Published

on

În această dimineață, la ora 8.30, pe DN22 la km 36, la ieșirea din localitatea Șuțești, județul Brăila a avut loc un accident grav de circulație. În condiții de ploaie abundentă, un TIR a intrat pe contrasens în curbă și s-a lovit frontal cu un microbuz în care se aflau nouă persoane.

Impactul a fost teribil: o persoană a decedat și alte cinci au fost rănite. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje ale serviciului de Ambulanță, Pompierilor și Poliției Rutiere. La ora actuală, cercetările Poliției rutiere sunt în curs.

Circulaţia rutieră este blocată pe sensul de mers Grădiştea – Şuţeşti şi se desfăşoară pe un singur fir, alternativ.

Update: În urmă cu puțină vreme a fost declarat decesul unei a doua persoane. Celelalte patru au fost transportate la spital.

Advertisement

TIR-ul este înmatriculat în județul Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions