Conecteaza-te cu noi

Actual

Accidentul mortal de muncă din Mamaia a fost cauzat de … VÂNT! Spune ITM Constanța

Published

on

În cursul zilei de ieri, în Mamaia Nord a avut loc un accident mortal de muncă. Din primele informații am aflat că un bărbat de 39 de ani care lucra la un bloc în construcție a căzut de la etajul V și nu a mai putut fi salvat.

Pe site-ul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța au fost postate detalii rezultate din ancheta efectuată de inspectorii de muncă la fața locului. Iată ce spun aceștia:

În data de 21.11.2018 ora 11 la SC M.C.I. AUR CONSTRUCT SRL – ȘANTIER CONSTRUCȚII CIVILE NĂVODARI a avut loc un eveniment soldat cu decesul unui angajat. Este vorba despre B. Lucian, în vârstă de 39 de ani, angajat ca dulgher.

Angajatul se afla pe planșeul cofrat deasupra etajului 6, manevrând o placă de material cofrant. Datorită vântului puternic, acesta a fost împins de curenții puternici, s-a dezechilibrat și a căzut de la înălțime.

Advertisement

Ca urmare a evenimentului, victima a fost transportată la Spitalul Județean Constanța, unde a fost constatat decesul.

”Evenimentul se cercetează de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor.”, se precizează pe site-ul ITM.

Doar că ITM Constanța nu spune dacă bărbatul avea sau nu echipament de protecție pentru lucrul la înălțime, dacă era asigurat sau nu în centuri de siguranță adecvate.

Firma MCI Aur Construct SRL figurează ca fiind înființată în Târgu Trotuș, județul Bacău.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions