Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiune a Poliției Constanța: Mai multe persoane au fost duse la audieri

Published

on

În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul Serviciului Rutier, Serviciului Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Secțiilor 1-5 Poliție și al Secțiilor 1-2 Rurală au desfășurat o razie pentru prevenirea și combaterea comerțului stradal neautorizat, a cerșetoriei și a prostitiției, a furturilor, a faptelor comise cu violență și a cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Cu ocazia acțiunii au fost puse în executare 17 percheziții domiciliare, dintre care 9 pe raza județului Tulcea și 8 pe raza județului Constanța, toate la domiciliile membrilor unui grup specializat în furturi din societăți comerciale, furturi din locuințe și tălhării.

Astfel, 69 de polițiști au acționat în sistem integrat în 55 de locuri și medii de interes operativ, precum localuri publice, piețe și parcuri, ocazie cu care au fost  legitimate 418 de persoane, dintre care 18 au fost conduse la sediile de poliție, în vederea stabilirii identității și luării măsurilor legale care se impugn, alte 5 persoane fiind amprentate și fotografiate.

Pe parcursul activității, polițiștii au aplicat 128 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.405 de lei, dintre care: 36 la Legea 61/1991, 16 la Legea 12/1990. Totodată, au fost confiscate bunuri, în valoare de 8.259 de lei, respectiv 113 de pachete de țigări, 3190 de kg de legume și fructe și articole vestimentare.

Advertisement

În ceea ce privește activitatea rutieră, polițiștii au oprit și verificat 272 de autoturisme, aplicând un număr de 66 de sancțiuni contravenționale. Polițiștii rutieri au ridicat 7 certificate de înmatriculare, fiind constatate în flagrant un număr de patru infracțiuni.

În urma acțiunii desfășurate, mai multe persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, urmând a se lua măsurile legale care se impun.

La acțiune au fost angrenați luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța și polițiști din cadrul Postului de Poliție Biedaud și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions