Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiune a polițiștilor constănțeni. Vezi ce sancțiuni au fost aplicate

Published

on

actiune politie

La data de 22 spre 23 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a faptelor de prostituție și proxenetism, precum și a consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise.

Acțiunea s-a desfășurat în zonele Brotăcei, Cireșica și pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, precum și în cartierele Tomis Nord, Tomis 3 și Palazu Mare.

Cu această ocazie, au fost legitimate 57 de persoane, au fost verificate 8 autoturisme, 14 locații publice , 4 agenți de pază și 2 persoane față de care s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, în valoare totală de aproximativ 16.000 de lei.

Advertisement

Totodată, a fost constatată o infracțiune de ultraj contra bunelor moravuri.

Astfel, la data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 3.00, polițiștii au identificat, pe strada Dispensarului, un bărbat, de 33 de ani, și o femeie, de 22 de ani, care întrețineau raporturi sexuale într-un autoturism.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

La acțiune au participat și jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Tomis” Constanța, precum și polițiști locali de la Direcția Generală Poliția Locală Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions