Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiune a polițiștilor constănțeni. Vezi ce sancțiuni au fost aplicate

Published

on

În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în ceea ce privește respectarea vitezei legale.

Astfel, polițiștii au verificat peste 150 de autoturisme și 20 de mijloace de transport în comun.

În urma activităților, au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.500 de lei, majoritatea pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Advertisement

Biroul de presă al IPJ Constanța a precizat faptul că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions