Conecteaza-te cu noi

Societate

Acțiune a polițiștilor, în Valu lui Traian! Vezi unde au fost constituite patrule

Published

on

La data de 17 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian, împreună cu polițiști locali, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Polițiștii au acționat pe raza localității Valu lui Traian, județul Constanța, unde au controlat 31 de autovehicule și legitimat 31 de persoane.

Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, dintre care șase la O.U.G. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, una la Legea 61/1991R privind aplicarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și una la O.U.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Cuantumul sancțiunilor contravenționale a fost de 2.210 lei.

Advertisement

Totodată, au fost constituite patrule pedestre pentru menținerea unui climat de siguranță publică în proximitatea Școlilor generale 1 și 2 din localitate.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions