Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Acțiune a polițiștilor rutieri în municipiul Constanța. Vezi ce sancțiuni au fost aplicate

Published

on

actiune constanta

În perioada 7-8 iulie a.c. polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune pentru asigurarea unui trafic sigur, prin limitarea excesului de viteză și depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere de circulație din municipiul Constanța.

În cadrul activităților derulate, au fost legitimate 915 persoane și au fost verificate 862 de vehicule. Au fost testați cu aparatul etilotest 740 de șoferi  și 58 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 22.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, șapte șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 12 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestor vehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

În cadrul activităților desfășurate, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 7 iulie a.c., în jurul orei  23.40, polițiștii Poliției Municipiului Constanța  – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Mamaia, în municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două vehicule, conduse de o femeie, de 20 de ani, și un bărbat, de 27 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul bărbatului au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions