Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiune de control a polițiștilor în localitatea Ostrov! Vezi cine i-a însoțit

Published

on

În noaptea de 24/25 noiembrie a.c., în intervalul orar 22.00-06.00, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică și cei ai Secției 8 Rurală Băneasa au desfășurat o acțiune, în localitatea Ostrov, județul Constanța, pe linia combaterii faptelor cu violență, infracțiunilor privind siguranța circulației pe drumurile publice, precum și pentru prevenirea şi combaterea muncii ”la negru”.

 Astfel, polițiștii constănțeni, împreună cu Agenția Națională de Administrare Fiscală Antifraudă și Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța au acționat pentru descoperirea şi sancţionarea ilegalităţilor comise în  domeniul utilizării  forţei de muncă fără documente legale.

Pe perioada acțiunii, polițiștii constănțeni au legitimat 124 de persoane și au  controlat un număr de 34 de autovehicule, ocazie cu care au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.400 de lei.

În cadrul activității desfășurate, polițiștii au sancționat contravențional conform Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Călărași, administrator al unei societăți, cu amendă, în valoare de 2000 de lei, pentru neluarea măsurii de întocmire a planului de pază.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions