La data de 29 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secțiile 4 și 5 Poliție, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, au desășurat activități, în cadrul acțiunii ”Blocada”, pentru asigurarea climatului optim de siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea consumului de droguri.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și au fost verificate 12 vehicule.
De asemenea, au fost efectuate activități de control la 3 agenți de pază.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, dintre care 9 la O.U.G. 195/2002, 4 la Legea 61/1991 și 1 la Legea 132/2017, în valoare totală de aproximativ 13.000 de lei.
Totodată, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.
Astfel, la data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 20.35, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Aurel Vlaicu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
În cadrul acțiunilor derulate, polițiștii le-au adus la cunoștință, conducătorilor auto, prevederile Legii 213/2023, care a intrat în vigoare la data de 13 iulie a.c. Potrivit acesteia, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane.