Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiunile platformei Împreună, Constanța va răsări, vin în sprijinul cetățenilor

Published

on

De la declanșarea crizei coronavirusului, gesturile umanitare au fost cele ce au adus și au dat speranță oamenilor. Fie că vorbim de susținerea medicilor de familie, de donarea de echipamente medicale sau de donarea de alimente, inițiativele platformei „Împreună, Constanța va răsări” au venit în sprijinul cetățenilor orașului și județului Constanța.

De la lansarea inițiativei „Împreună, Constanța va răsări”, în urmă cursul lunii martie, platforma a donat tuturor celor 400 de medici de familie, echipamente de protecție.

De asemenea, spitalul clinic de pneumofiziologie și spitalul de urgență Sfântul Andrei, au fost dotate cu tunele de dezinfectare, ca urmare a donațiilor efectuate de platformă.

A fost o mobilizare uriașă – vorbim de voluntari, de achiziții, deloc ușoare în această perioadă în care cererea de echipamente de protecție crește exponențial, de oameni care s-au oferit să  facă parte din echipa call center-ului „Împreună, Constanța va răsări”, de specialiști care sunt la dispoziția constănțenilor.

Advertisement

„Împreună, Constanța va răsări” a donat pachete celor în nevoie, oameni care nu aveau ce să pună pe masa de Paște, și pachete cu dulciuri copiilor aflați în spital în timpul sărbătorilor.

Toate aceste acțiuni au în spate eforturile unei echipe unite și decise șă rămână în linia întâi. Datorită lor, platforma „Împreună, Constanța va răsări”,  a înregistrat rezultate notabile, ce au venit în sprijinul comunității, într-o perioadă scurtă de timp.

Astfel, au fost donate 20.000 de măști, 40.000 de perechi de mânuși, 1200 de vizete, 1000 de litri de alcool sanitar, 1200 de perechi de ochelari de protecție, 10.000 botoși, 10.000 de capeline, 2 tuneluri de dezinfectare, peste 25 de batrâni care au primit pachete de Paște.

La acțiunile platformei iau parte 20 de specialiști și peste 30 de voluntari care demonstrează zi de zi constănțenilor că nimeni nu rămâne singur. Tot mai mulți oameni se alătură, în fiecare zi, inițiativelor ce vin în sprijinul cetățenilor.

Acțiunile platformei, în sprijinul comunității, vor continua. Inițiativele platformei pot fi urmărite și pe pagina de Facebook dedicată: https://www.facebook.com/ImpreunaConstanta/

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Claudiu Vuță este analist economic, membru al AAFBR (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România). În prezent, urmează cursurile programului de excelență "Politici economice și ale pieței muncii" din cadrul Konrad Adenauer Stiftung. Claudiu publică articole economice pe teme globale, dar și locale, prezentând analize de profil pe platformele jurnalistice Project-E, HotNews/Contributors, Republica și Reporter Global (partener al The Economist în România). Pentru activitatea jurnalistică i-a fost înmânat, la începutul lunii martie 2020, premiul CFA Society Romania Media Award.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions