Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Activitatea ARSVOM în perioada minivacanței de Ziua Marinei

Published

on

sar phoenix

De la debutul minivacanței de Sfânta Maria, respectiv Ziua Marinei Române, în perioada 11-15 August 2023, marinarii salvatori din cadrul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare și-au desfășurat activitatea în slujba cetățenilor și au efectuat multiple intervenții de căutare și salvare de vieți omenești.

Astfel, în data de 13 august, nava SAR PHOENIX- cu echipajul de la bord formată din comandant Nasiescu Dan, ofițer mecanic- Bogdan Blaga și timonier- Alin Popa, a acordat asistență velierului ”Orion”, aflat în dificultate în largul Mării Negre, fiind prins între pietre în zona Cap Tuzla. La bordul velierului se aflau 7 persoane, din care 4 adulți și 3 copii. Operațiunea s-a încheiat cu succes. Ambarcațiunea și toți cei șapte pasageri, au ajuns cu bine în Portul Turistic Belona, din Eforie Nord.

Ziua de 14 august a fost marcată de mai multe evenimente nefericite, respectiv mai multe persoane au necesitat ajutor, aflându-se în pericol de înec.

Chiar din prima parte a zilei, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a fost solicitată să intervină în diferite zone ale litoralului românesc, pentru căutarea și salvarea mai multor persoane, aflate în pericol de înec. Zonele indicate pentru efectuarea operațiunilor de căutare și salvare au fost- Stațiunea Mamaia, Zona La Steaguri, în Neptun, Zona Discoteca Tineretului-Costinești.

În data de 15 august, în timpul festivității cu ocazia Zilei Marinei Române, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a fost solicitată să intervină cu o navă SAR pentru a oferi ajutor unei persoane aflate în dificultate, în zona Plaja Corbu. Persoana se afla în pericol de înec, fiind căzută de pe o placă de surf în largul Mării Negre.

Deoarece principalul obiectiv al instituției îl reprezintă activitatea de căutare și salvare a vieții omenești pe mare, nava SAR Phoenix, deși participa activ la Exercițiul demonstrativ de combaterea migrației ilegale și Defilarea F222 cu simulare apuntare, în cadrul Festivității de Ziua Marinei Române, a părăsit exercițiul și a plecat în misiunea de căutare.

Finalul a fost unul fericit, persoana a reușit să iasă singură din apă, iar nava Phoenix a revenit în poziția inițială, în cadrul exercițiului de Ziua Marinei Române.

”Menționăm că toate solicitările de intervenție pentru salvarea vieții omenești pe mare, efectuate de navele specializate A.R.S.V.O.M., se realizează sub coordonarea și la ordinul de intervenție emis de către serviciul MRCC (Maritime Rescue Coordination Center) din cadrul Autorității Navale Române, atât în apele naționale cât și în zona economică exclusivă.

Navele A.R.S.V.O.M., care au participat la aceste intervenții, în perioada minivacanței de Sfânta Maria, au fost SAR PHOENIX și SAR THEIA, ambele fiind construite în anul 2022 în Șantierul Baltic Workboats Shipyards din Estonia.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al ARSVOM.

Nava SAR PHEONIX este o navă specializată pentru misiuni de căutare și salvare a vieții omenești, misiuni de asistență și salvare în largul mării, misiuni de evacuare medicală de urgență, misiuni de remorcaj în regim de urgență și pătrundere rapidă în câmp de foc, stins incendiu și extragere persoane aflate în pericol. Poate prelua la bord până la 35 de persoane aflate în dificultate.

Nava SAR THEIA este de asemenea o navă specializată SAR pentru misiuni de căutare și salvare a vieții omenești pe mare, precum și misiuni de asistență pentru nave, aflate în dificultate în largul Mării Negre. Nava poate prelua la bord până la 6 persoane aflate în dificultate.

Precizăm că în anul 2023, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a marcat împlinirea a 90 de ani de activitate neîntreruptă a statului român în domeniul căutării și salvării pe mare, onorând astfel activitatea tuturor marinarilor salvatori din România.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions