Conecteaza-te cu noi

Societate

Activități sociale de milioane de lei, la nivelul Arhiepiscopiei Tomisului

Published

on

Activitățile sociale realizate în cursul anului trecut în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului au totalizat un buget de 3.389.299 de lei, de care au beneficiat 26.642 de persoane.

La nivel de Centru Eparhial a existat un buget de 2.034.862 lei, cu 6 servicii sociale și cu 1.328 de beneficiari.

La nivel de parohie activitățile filantropice au totalizat 1.354.437 lei, cu 16 servicii sociale, din care: 441.146 lei  ajutoare financiare pentru 6.084 beneficiari și 913.291 lei ajutoare materiale pentru 25.314 persoane (alimente, îmbrăcăminte, rechizite, produse igienico-sanitare și alte bunuri).

Tot anul trecut au fost realizate 5 colecte și campanii pentru cazuri medicale/situații extreme, la care se adaugă colecta anuală de grâu pentru susținerea cu pâine a cantinelor sociale (49 tone colectate).

Advertisement

Pe perioada verii Arhiepiscopia Tomisului a susținut tabere sociale pentru 118 de copii și tineri proveniți de la servicii sociale ale parohiilor sau din sistemul de protecție socială.

În colaborare cu Liceul Teoretic ”Traian” a fost organizată o școală de vară pentru elevii din mediul rural cu rezultate bune la învățătură.

În luna martie 2018 s-a încheiat un protocol cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, din care a rezultat 16 acțiuni de colectă (2/lună) cu 600 de unități recoltate – 5% din toată colecta anuală a CRTSC.

Printre proiectele de viitor,  Arhiepiscopia Tomisului are în vedere:

– Finalizarea lucrărilor de la Așezământul „Sf. Ev. Luca” din cartierul social „Henry Coandă” și amenajarea spațiilor.

Advertisement

– Înființarea unui cabinet medical de stomatologie dentară pentru cazuri sociale la parohia Sf. Ioan Botezătorul – Protoieria 2 Constanța;

– Intensificarea acțiunilor de promovare a donării de sânge și majorarea procentului de contribuție de la 5% la 7-8%;

Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Social-Misionar, coordonat de Pr.  Vasile Rusnac, aduce mulțumiri tuturor celor care, prin implicare financiară sau materială, au dăruit aproapelui din dragoste de Dumnezeu și aproapele.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions