Conecteaza-te cu noi

Justitie

Adina Florea a câștigat concursul de procuror șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

Published

on

Adina Florea a obţinut cel mai mare punctaj la interviul susţinut marţi, la CSM, pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Potrivit tabelului de clasificare a candidaților, aceasta a obținut 9,86 de puncte, fiind urmată de Sorin Eugen cu un punctaj de 8,85 și de Bogdan Pîrlog, care a obținut 3,25.
Potrivit Hotnews.ro, procurorul Bogdan Pîrlog a fost audiat prin videoconferință fiind plecat în vacanță.
Iniţial, candidatura lui Bogdan Ciprian Pîrlog a fost respinsă, motivul fiind ”lipsa de vechime efectivă de 18 ani în funcţia de procuror”, ca, ulterior, pe 4 iunie, plenul CSM să admită contestaţia formulată de acesta şi să permită susţinerea interviului pentru conducerea SIIJ.
Secția specială pentru anchetarea magistraților, a cărei înființare a fost contestată inclusiv de către organismele internaționale, este condusă la acest moment de Adina Florea, procuror-șef adjunct. Procurorul șef al Secției, Gheorghe Stan, a fost numit judecător al Curții Constituționale, la propunerea PSD.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions