Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Administratie

Administrația Chițac amenajează un mini-loc de joacă între o rampă de gunoi și o stradă intens circulată

Published

on

loc de joaca av

Din dorința de a le demonstra cetățenilor că administrația condusă de el este una serioasă și vrea să facă numai lucruri bune, primarul Chițac face și lucruri care par negândite. Așa este și proiectul privind amenajarea a cinci locuri de joacă din Constanța. Printre acestea se regăsește și cel care este amenajat în această perioadă pe Aleea Egretei, în spatele blocului AV10, cartierul CET. Pe lângă faptul că locul de joacă este amplasat pe un loc foarte îngust, de numai câțiva metri pătrați, el este situat în apropierea unei rampe de unde se încarcă deșeurile menajere de la blocul AV 10. Locuitorii din zonă critică ideea Primăriei de a amenaja un loc de joacă marcat între o stradă pe unde trec mașini (fiind despărțit doar de un trotuar îngust) și o rampă de gunoi. Pe de altă parte, cetățenii din zonă sunt nemulțumiți și de faptul că, pentru a amenaja acest mini-loc de joacă, Primăria a desființat șase locuri de parcare, care sunt și așa insuficiente pentru cetățenii din zonă.

Contractul pentru amenajarea celor cinci locuri de joacă, inclusiv cel de pe Aleea Egretei, a fost a fost atribuit asocierii dintre SC Garden Center Grup SRL și Ro Verde Landscaping SRL, având ca lider de asociere SC Garden Center Grup SRL, o firmă cu sediul în Măgurele, județul Ilfov. Cele două vor  încasa de la Primărie 2.628.776 de lei cu TVA.

loc de joaca egretei

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions