Connect with us

Administratie

Administrația Chițac începe un nou șantier. Consilierii locali aprobă documentația pentru reabilitatea bulevardului I.C. Brătianu

Published

on

Primarul Vergil Chițac le propune consilierilor locali aprobarea unui proiect de hotărâre nr. 84/2023 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiții „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, Bulevardul I.C. Brătianu”. Valoarea totală a investiției este 167.609.191 de lei. Proiectul prevede, printre altele, desființarea sensurilor giratorii existente și desființarea locurilor de parcare.

Primăria Constanța a anunțat, recent, publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului:

„NU ESTE NECESARĂ EFECTUAREA EVALUĂRII IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI pentru proiectul ”Îmbunătățirea mobilității în Municipiul Constanța – Bulevardul I. C. Brătianu, inclusiv organizare de șantier”, amplasat în Municipiul Constanța, B-dul I. C. Brătianu, Județul Constanța. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, str. Unirii nr. 23, Constanţa, judeţul Constanţa, în zilele de luni până vineri, între orele 9-13, precum şi la următoarea adresă de internet: http://apmct.anpm.ro.“, spune Primăria.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta