Conecteaza-te cu noi

Actual

Administratorul special al Regiei de Drumuri va fi schimbat. Conducerea CJC persistă cu planul de salvare al RAJDP

Published

on

În urmă cu mai bine de o săptămână, conducerea CJC a făcut vizite inopinate la Regia Autonomă de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP), iar apoi au urmat controale fulger la secțiile Agigea și Topraisar ale aceleiași regii. Unitatea se află sub autorizatea Consiliului Județean Constanța și a intrat în insolvență în decembrie 2015. Cererea a fost acceptată de Tribunalul Constanța, în ședința din 29 decembrie. Administrator special a fost numit Virgil Stan la începutul lui 2016, în urma unei hotărâri de Consiliu Județean. Cu toate că regia merge foarte prost și se află în insolvență, nimic nu pare a se fi schimbat după nominalizarea administrorului special. În urma vizitei efectuate la regie, am aflat că: „Maşinile erau plecate în cursă cu foile de parcurs în alb, fără a se cunoaște destinația lor, iar gestionara nu ştia să scoată situaţia cu stocul de piatră şi nici unde să îl identifice în calculator. Este incredibil ce descoperim în fiecare vizită dar și ce ni se comunică la fața locului de către angajații regiei.“, a declarat, în cursul săptămânii trecute preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Marius Ţuţuianu. Nici la staţia RAJDP Topraisar lucrurile nu au fost mai roz. Șeful de secţie în timpul orelor de muncă nu era la serviciu, ci… acasă. În urma convorbirii telefonice pe care vicepeşedintele CJC, Claudiu Iorga-Palaz, a purtat-o cu angajatul regiei, şeful de secţie a transmis că este învoit „din motive personale“. Seful secției nu a putut însă, să justifice de la care superior a primit învoire. „Şi la această secţie maşinile erau pe traseu, fără documentele prevăzute de lege. În plus, un utilaj de estetică rutieră era nefolosit de câteva zile, din cauza unei defecţiuni. Ne propunem să continuăm controalele, tocmai pentru a identifica situaţia reală din fiecare secţie a RAJDP.  Ne dorim să o salvăm, însă trebuie să ştim care este realitatea. Neregulile trebuie să ia sfârşit!“, au punctat oficialii Consiliului Judeţean Constanţa.

Va fi desemnat un alt administrator special

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținută de către președintele Horia Țuțuianu, împreună cu vicepreședintele Claudiu Palaz s-a pus, din nou, problema RAJDP. Țuțuianu a declarat că este o problemă foarte delicată și că au găsit ceva soluții. “Am identificat foarte multe probleme. Am avut o întâlnire mai lungă cu administratorul judiciar și ne-a promis că ne va pune la dispoziție o serie de documente . Avem posibilitatea de a salva această regie, de a o reorganiza. I-am cerut un plan de reorganizare și cred că regia se poate salva din surse proprii”, a declarat Horia Țuțuianu. Tot el a spus că desemnarea administratorului special, Virgil Stan, nu a dat rezultatele scontate. “Vom desemna o altă persoană. Cu acceptul administratorului special am cerut toate contractile și întreaga modalitate de lucru. Trebuie schimbată conducerea. Acolo este o echipă care nu dă randamentul pe care noi l-am scontat. Dar regia poate ajunge chiar să meargă pe profit. S-au mai redus costurile”, a spus Țuțuianu. Vicepreședintele Claudiu Palaz a ținut să-l completeze și a declarat că a văzut în mass—media zvonurile legate de datoriile regiei. “Este adevărat că pierderile sunt foarte mari. Am descoperit furturi de combustibil, furturi din cariere etc. Noi chiar încercăm să găsim variante. Nici lichidarea nu este o soluție pentru că dă posibilitatea unor rechini să cumpere la prețuri de nimic bunurile regiei. Se puteau face reduceri de cheltuieli dacă prezența la muncă ar fi fost reală. Săptămâna aceasta ne întâlnim cu administratorul judiciar și vom continua discuțiile. Regia are și sume de bani de recuperat de la primării, dar aceste sume nu sunt suficiente. Noi ne dorim să o facem rentabilă”, a completat Claudiu Palaz.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions