Conecteaza-te cu noi

Politica

Adrian Năstase despre criza politică: “Într-un război, uneori, al treilea câştigă”

Published

on

Fostul premier Adrian Năstase a făcut pe blogul personal o analiză a scandalului care a pus stăpânire pe scena politică.

“Îmi este greu să scriu despre ce se întâmplă acum în PSD şi despre efectele asupra guvernării. Sigur, nu am suficiente informaţii despre cauzele subiective. Cred însa că, ocupaţi cu mineriada, cu re-evaluarea revoluţiei, cu noaptea generalilor, cu dosarele SIPA, nu înţelegem că fundamentul constituţional şi cel instituţional al României ar trebui modificate după experimentele – multe nereuşite – ale perioadei de tranziţie din ultimii 25 de ani. Regulile de numire a candidatului de premier după alegeri, stabilirea clară a relaţiei dintre preşedinte şi premier, forma de regim politic, statutul procurorilor, controlul civil al serviciilor (statutul serviciilor departamentale, statutul STS, SPP, etc), legile referitoare la securitatea natională, revenirea eventuală la sistemul cu prima electorală din perioada interbelică (pentru a evita tentaţia formarii de partide „balama”),etc.”, scrie Adrian Năstase pe blogul personal.

De cealaltă parte, fostul social-democrat atrage atenţia asupra efectelor pe care le poate avea războiul din interiorul partidului.

“Am spus adeseori, este mai uşor să intri într-o criză, dar este mai greu să ieşi din ea. Recunosc, fiind rac prefer reformele, nu revoluţiile. Reformele se pot realiza şi prin dialog, negociere, persuasiune. Revoluţiile pot avea efecte perverse, pot genera jihaduri pentru noile credinţe sau în numele acestora. Unii vor spune că în anumite situaţii revoluţiile sunt inevitabile. Probabil. Mă uit însă cu stupoare să văd cum revoluţia la noi îşi devorează copiii. Ce creşte în loc? Care este valoarea noilor lideri politici? Nu vreau să dau eu răspunsuri. (…) “Reţeta” mea, atât în plan intern cât şi extern, a fost aceea că dialogul este preferabil războiului. Războiul produce pierderi pentru ambele părţi. E adevărat, uneori, al treilea câştigă. Dar nici asta nu e sigur.”, adaugă fostul premier.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions