Connect with us

Exclusiv

Afacerea Tabăra Năvodari, cea mai mare escrocherie imobiliară a lui Nicolae Matei. Cu detalii, în exclusivitate

Adrian Cârlescu

Publicat

la

În esenţă, este cunoscută povestea că Nicolae Matei a reuşit să deposedeze Tabăra de Copii de la Năvodari de un teren de 1.435.134 de metri pătraţi, cu tot cu imobile, aşternuturi şi scobitori. Pe această temă s-au scris deja câteva articole de presă. Însă nimeni nu a avut, până acum, detaliile planului minuţios, pus la cale de fostul primar pentru a-şi satisface pohta ce-o pohtea de ani de zile.

La început a fost decretul

Tabăra de la Năvodari a fost unul din simbolurile marcante ale „Epocii de Aur”. Zeci de generaţii de „pionieri” şi „şoimi ai Patriei” şi-au petrecut aici vacanţele de vară, începând cu anii 50. În anul 1969, Consiliul de Stat al lui Nicolae Ceauşescu a emis Decretul nr. 658, prin care a transmis în folosinţă gratuită, pe vecie, terenul proprietate de stat de 463.000 de metri pătraţi, pe care se întindea atunci Tabăra, către Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR). Totodată, clădirile care se aflau deja pe teren au fost trecute în proprietatea UGSR. O Hotărâre a Consiliului de Miniştri din 1971 şi încă un Decret al Consiliului de Stat din 1986, întregeau trupul Taberei la suprafaţa, de veşnică folosinţă, de 1.435.134 de metri pătraţi. Zeci de construcţii, unele din beton, altele din lemn, au fost ridicate de Sindicate, pentru a face faţă cererilor masive, de sejururi, ale copiilor din toată ţara.

Frăţia sindicaliştilor şi înfiinţarea Sind-România

În 1990, după prăbuşirea regimului comunist, UGSR a intrat în degringoladă. După practica universală de la acel moment, s-a constituit la Bucureşti un aşa-zis Comitet Naţional Provizoriu de Organizare a Sindicatelor Libere din România, cu menirea de a face tranziţia la o nouă viaţă democratică a fraţilor muncitori. Pe 16 martie 1990, numitul Ştefan Călinescu, fostul tovarăş care condusese UGSR-ul, devenit între timp domn, a obţinut o sentinţă civilă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti de acordare a personalităţii juridice pentru Confederaţia Naţională al Sindicatelor Libere din România (CNSLR). Justiţia a aprobat astfel ca patrimoniul UGSR să devină patrimoniul CNSLR, „ca succesor universal, prin absorbţie” al fostei structuri sindicale din perioada comunistă. Ulterior, muncitorimea română a emanat alte două structuri cu acoperire naţională, respectiv Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa şi Confederaţia Sindicatelor Independente Frăţia. Pe 17 august 1992, cele trei case sindicale au decis să gestioneze împreună patrimoniul rămas de pe urma UGSR, înfiinţând în acest scop SC Sind-România SRL, societatea care urma să exploateze Tabăra de la Năvodari şi alte „moşteniri” similare, urmând ca beneficiile înregistrate să se repartizeze, în mod frăţesc.

Prin sentinţa civilă irevocabilă 269/1993, Curtea Supremă de Justiţie a României a statuat că toate bunurile Complexului de Odihnă Năvodari (Tabăra de Copii) au intrat în proprietatea Sind-România SRL.

2005-2008: Consilierul Matei a fost promotorul unei manevre care despuia Tabăra de 110.000 mp

Matei in Tabara DelfinDupă ani de netulburată folosinţă a terenurilor şi de exploatare continuă a clădirilor, Sind-România s-a văzut în faţa primei tentative de a i se trage terenul de sub picioare. Pe 22 decembrie 2005, consilierii locali din Năvodari au votat hotărârea nr. 233, prin care au aprobat un raport de evaluare a unui teren de 110.000 mp, din incinta Taberei, care urma să fie adus ca aport în natură, de către Consiliul Local, la majorarea capitalului social al SC TSP Ecoterm SA Năvodari – întreprinderea publică specializată în livrarea agentului termic. Sind-România a cerut Tribunalului Constanţa (în cadrul Dosarului nr. 2493/118/2006) să anuleze hotărârea de Consiliu. Iar instanţa, prin Sentinţa Civilă nr. 1.111/22.11.2007,  a admis cererea, mai ales că o expertiză judiciară atesta că terenul pe care puseseră ochii consilierii locali făcea parte din trupul de 1.435.134 mp al Taberei, menţionat ca atare în documentaţiile cadastrale neschimbate din anul 2001, precum şi în actele juridice mai vechi, la care ne-am referit mai sus. În mod paradoxal, Sentinţa a fost atacată cu recurs de consilierul local Nicolae Matei, care astfel proba că era principalul promotor al manevrei. Aşa cum era de aşteptat, Curtea de Apel a respins recursul, apreciind că un simplu consilier local nu are calitatea de reprezentant al Consiliului Local. (vezi aici hotărârile pronunţate în Dosarul nr. 2493/118/2006)

O japcă de 61.968 mp, din primele luni ale mandatului de primar

În 2008, Nicolae Matei a încetat să mai fie un simplu consilier local, fiind votat drept primar al localităţii, în ciuda faptului că nu avea cunoştinţe elementare de gramatică şi se exprima într-un mod extrem de rudimentar. Pe 18 noiembrie 2008, acţionând în noua sa calitate, Matei a aprobat o cerere formulată de SC Legmas SA, în care era acţionar majoritar, de a obţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra unui teren de 61.968 mp, din incinta Taberei Năvodari, pe care se aflau 13 clădiri proprietatea Sind-România SRL (desigur, clădirile se aflau pe teren, nu şi în planul de situaţie întocmit în beneficiul lui Matei de specialiştii cadastrali angajaţi de el, încă din 2007). Firma lui Matei avea dreptul să primească acest teren în câmp, pe cealaltă parte a Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari, acolo unde funcţiona Legmasul (fostă IMAIA). Cu toate acestea, primarul îşi mutase drepturile peste canal, în Tabăra de Copiii, mai ales că totul depindea de pixul lui. Pe 8 decembrie 2008, luând de bun ce zicea primarul, Ministerul Agriculturii a emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate. Ulterior, având complicitatea unui notar public şi a Oficiului de Cadastru de la Constanţa, Legmas SA a dezmembrat terenul în 60 de loturi, care au fost intabulate fără probleme, deşi în realitate erau probleme mari în joc. 49 de loturi şi 4 clădiri au fost apoi vândute la un preţ subevaluat către Top Vision SRL, cealaltă firmă a lui Matei, în care acesta era (şi este încă) asociat unic. Mai departe, Top Vision a vândut 19 loturi, din cele 49, către terţi, printre care şi persoane care contribuiseră la această escrocherie imobiliară de proporţii.

2009: Ecoterm vinde 110.000 mp din trupul Taberei, în baza hotărârii locale care fusese desfiinţată în justiţie

După doar câteva luni de la această ispravă, mai exact pe 8 mai 2009, TSP Ecoterm SA a scos la vânzare suprafaţa de 110.000 de metri pătraţi de teren care făcuse obiectul procesului câştigat de Sind-România SRL împotriva Consiliului Local Năvodari, la care ne-a referit mai sus. Deşi în cauză se pronunţase o hotărâre irevocabilă, lui Matei nu i-a păsat de justiţie şi a tras sforile ca terenul Taberei să fie parcelat şi vândut unor terţi, care mai apoi şi-au intabulat dreptul de proprietate la Oficiul de Cadastru. Ulterior, TSP Ecoterm a fost băgată în faliment, pentru a se zădărnici răspunderea penală.

Matei inventează datorii fictive, ca să tâlhărească Tabăra, încă o dată

Sind-România SRL a depus plângeri penale şi a întreprins mai multe demersuri pentru recuperarea clădirilor tâlhărite din proprietatea sa şi a terenurilor uzurpate din folosinţa sa veşnică. Aflând de tupeul sindicaliştilor de a-şi apăra drepturile, primarul Năvodariului a inventat contra acestora titlul executoriu nr. 5610/2009, în valoare de 420.108 lei, în care au fost incluse mai multe contravenţii fictive şi un impozit care nu era datorat. Pe 30 martie 2011, Primăria Năvodari a organizat o aşa-zisă licitaţie publică asupra mai multor clădiri ale Taberei (un restaurant şi nouă cabane turistice), în baza titlului executoriu din 2009. Aflând în ultima clipă de procedură, Sind-România SRL a achitat în aceeaşi zi întregul debit fictiv, de 420.108 lei, şi a cerut Primăriei să stopeze abuzul şi să anuleze licitaţia. Însă Matei nu a ţinut cont că datoria, chiar şi fictivă, fusese achitată voluntar, astfel că Primăria a continuat procedura, vânzând clădirile Taberei către Dormarbib SRL Constanţa, societate comercială care aparţinea numitului Isidor (Doru) Gurgu, concubinul Mariei Matei, sora primarului. Pe 30 martie 2011, Sind-România SRL a reuşit să anuleze în instanţa de judecată titlul executoriu inventat de Matei. Însă nu şi-a mai recuperat nici suma plătită pentru a preveni executarea silită, nici clădirile adjudecate de cumnatul lui Matei. Iată, deci, cum Tabăra a fost ţepuită de două ori dintr-o singură lovitură, de derbedeul de ultimă speţă care conducea Primăria (vezi aici Ordonanţa Parchetului Curţii de Apel Constanţa). Încurajat de faptul că nu i se întâmpla nimic în urma isprăvilor sale penale, Matei avea să inventeze, un an mai târziu, cea mai mare taxă fiscală din lume, de două milioane de euro, împotriva companiei Somaco Construct SRL, proprietara complexului turistic Verona de patru stele, probabil cu acelaşi scop de a-i tâlhări clădirile de pe malul lacului Siutghiol, la o executare silită similară.

Diversiunea lui Călinescu

În anul 2009, când Matei inventase datoria fictivă împotriva Sind-România, un omuleţ din istoria apusă a sindicatelor comuniste, numitul Ştefan Călinescu, la care ne-am referit mai sus, reuşea să obţină o aprobare de la Ministerul de Justiţie, pentru a folosi denumirea Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR), în scopul înfiinţării unei structuri sindicale. Mai departe, adresându-se unei instanţe de judecată, acesta avea să obţină, în 2010, personalitate juridică pentru UGSR. Desigur, dacă ţi se permite să-ţi numeşti copilul Mihai Eminescu, nu înseamnă că acesta chiar este marele poet şi jurnalist care a trăit cu secole în urmă. Însă o confuzie se stârneşte. În mod firesc, o astfel de confuzie s-a stârnit şi în lumea sindicală, după ce UGSR-ul înfiinţat în 2010 s-a apucat să depună o plângere penală la DNA, susţinând că preluarea patrimoniului sindicatelor comuniste de către CNSLR s-a făcut în baza unui proces-verbal falsificat, din 4 iulie 1990. Verificând sesizarea, DNA a expertizat hârtia adusă de Călinescu de la el de acasă şi a constatat că una din semnături aparţinea altei persoane decât celei indicate în mod expres în act. Mai mult, DNA a întocmit o rezoluţie detaliată, audiind zeci de persoane şi studiind documentele epocii, prin care a descoperit că reprezentanţii CNSLR i-ar fi indus în eroare pe cei ai UGSR şi că posesia bunurilor de patrimoniu ar fi fost dobândită cu rea-credinţă. Rezoluţia dispunea neînceperea urmăririi penale împotriva lui Victor Ciorbea, liderul meteoric al CNSLR, însă procurorul afirma că partea vătămată, adică UGSR (fără a preciza dacă se referea la vechea structură care se autodizolvase în 1990 sau la clona creată de Călinescu, în 2010), ar avea capacitatea de a porni demersuri civile în privinţa patrimoniului sindicatelor comuniste.

Mai departe, cu rezoluţia primită de la DNA, Călinescu a cerut instanţelor civile să pună sechestru pe bunurile sindicatelor (inclusiv pe Tabără) şi să dispună repunere UGSR-ului înfiinţat de el în 2010, în situaţia anterioară… din 1989. Desigur, justiţia a respins aceste pretenţii abracadabrante (vezi aici Sentinţa Civilă nr. 63/11.01.2012 şi Decizia Civilă nr. 324/22.02.2012 pronunţate în Dosarul nr. 45625/3/2011). Ba chiar, a stabilit că CNSLR a preluat patrimoniul UGSR prin Sentinţa Civilă nr. 782 din 16 martie 1990, în baza cererii depuse la instanţă chiar de către Ştefan Călinescu, iar nu în baza unui act, veridic sau fals, care avea să se încheie tocmai pe 4 iulie 1990. În aceste condiţii, rezultatul obţinut de Călinescu de la DNA şi-a mai găsit o ultimă utilizare, ca armă de apărare în procesele lui Matei, în demersurile ce aveau să se deschidă ca urmare a ultimului tun dat de acesta asupra Taberei (Primăria va invoca permanent rezoluţia DNA, ca dovadă că CNSLR şi Sind-România nu ar fi fost succesoarele legale ale UGSR).

Cum să devii proprietar pe bunurile altora, ridicând degetele (în special, mijlociul)

În decursul anului 2011, la iniţiativa lui Matei, Consiliul Local Năvodari a aprobat două hotărâri absolut penale, prin care terenul rămas în folosinţa Taberei după tâlhăriile anterioare, era trecut în domeniul privat al localităţii şi apoi adus drept aport la constituirea unei societăţi comerciale. La fel şi clădirile. Ce drept avea Primăria asupra clădirilor construite de alţii şi aflate în proprietatea altora? Şi ce drept avea asupra terenului pe care nu l-a deţinut niciodată? Desigur, niciun drept. Căci dacă ar exista astfel de drepturi, orice Primărie ar putea să fure proprietăţile oricui, prin simpla ridicare de degete a unora prea inepţi să înţeleagă ceva sau a altora prea ticăloşi ca să nu se combine la o asemenea ţeapă. Desigur, printre votanţi au fost şi de unii, şi de alţii. Întâmplarea face că unul dintre ridicătorii de degete era chiar directorul Oficiului de Cadastru din Constanţa, Stere Sponte, consilier local şi cetăţean de onoare (nereperată) al oraşului Năvodari. Instituţia sa a deschis cărţi funiare paralele în care a intabulat terenurile şi clădirile Sind-România în proprietatea Oraşului Năvodari, ca fiind obţinute, nu cu bani cum se obţin proprietăţile în toată lumea, ci cu ridicări de degete (în special mijlociul). Mai departe, consilierii au decis ca aceste bunuri furate de la Sind-România să constituie aportul oraşului la înfiinţarea unei societăţi, cu numele Tabăra Năvodari SA, contra unei participaţii de 40%. Restul acţiunilor, 60%, se atribuiau firmei Dormarbib, a lui Doru Gurgu, cumnatul, fără acte, al lui Matei, transformat în stăpânul, deocamdată pe hârtie, al terenurilor şi clădirilor taberei de copii.

De ce era ilegală asocierea lui Gurgu cu Primăria

Din punct de vedere legal, aşa cum avea să constate chiar Curtea de Conturi a României, Oraşul Năvodari nu putea fi asociat sau acţionar într-o societate comercială, ci doar într-o întreprindere publică, prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică, în condiţiile stricte ale articolului 17 din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale. De asemenea, atribuirea terenului în folosinţă gratuită, pe o perioadă nelimitată, către societatea Tabăra Năvodari SA  era o altă mare ilegalitate, conform Curţii de Conturi. Legea permitea doar atribuirea temporară a unor astfel de suprafeţe şi doar în favoarea persoanelor juridice fără scop patrimonial, implicate în activităţi filantropice şi de utilitate publică. Or, firma clocită de Matei şi cumnatul său nu era nici casă de binefacere, nici întreprindere publică, decât în sensul că lui Gurgu i se făcea o mare binefacere de către Matei şi o adăpătoare suplimentară la fondurile publice, aşa cum vom proba într-un material viitor.

Tulburarea de posesie s-a făcut printr-o nouă executare silită

După fabricarea acestor ilegalităţi crunte, mai rămăsese un singur pas de făcut, respectiv smulgerea bunurilor de la Sind-România. Dar smulgerea aceasta putea să însemne „tulburare de posesie”, o faptă din rând cu tâlhăria, cu furtul calificat sau cu omorul, care se lasă cu ani grei de puşcărie. În acest context, o minte strălucită şi deopotrivă întunecată în rele a găsit o soluţie juridică de zile mari. În acest sens Tabăra Năvodari SA a dat în judecată Primăria Năvodari, cerând obligarea acesteia să-i predea terenurile şi clădirile pe care le adusese scriptic în aportul societăţii. Judecându-se între ei, la vrăjală, Matei şi Gurgu au obţinut, desigur, o hotărâre judecătorească (sentinţa civilă nr. 22999/22.12.2011 a Judecătoriei Constanţa), prin care Primăria era obligată să predea Taberei Năvodari SA terenurile şi clădirile Sind-România SRL, care nu era parte în aceste proceduri. Mai departe, Gurgu a deschis Dosarul de executare silită nr. 667/2012 la Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Deacu Vasile şi Gavrilescu Alin Mihail.

Instrumentul juridic utilizat nu era cu totul nou. Se mai testase, de exemplu, în litigiul halucinant al retrocedării carierei de piatră de la Sibioara, în care se judecaseră la vrăjeală clienţii avocatului Ionel Haşotti cu primăria Lumina condusă de subordonatul politic al fratelui său, Puiu Haşotti. Se judecaseră la vrăjeală, ca să  pară că la mijloc ar fi o neînţelegere, deşi era atât de evident că părţile se înţeleseseră deplin ca să-l despoaie de carieră pe proprietarul acesteia care nici nu a fost citat în proces. Or, la fel au stat lucrurile la tabăra de copii, unde proprietarul nu a fost parte în proces.

Preţul trădării lui Surdu

SURDU MARIANPe 29 mai 2012, la ora 13,30, executorii s-au prezentat la Primăria Năvodari, unde au întocmit un tabel de inventariere a bunurilor din tabăra de copii, pe care l-au copiat, de fapt, din situaţiile întocmite de funcţionarii Primăriei, în urma unor controale anterioare în documentele Sind-România. În acest fel, în procesul-verbal al executorilor s-au menţionat bunurile ce urmau să fie predate lui Gurgu: 581.373 de metri pătraţi de teren şi toate clădirile taberelor Albatros, Delfin şi Perla (lista ar fi prea lungă, ca să o reproducem aici). În baza procesului-verbal întocmit de executori, firma lui Gurgu a pus mâna pe toate bunurile Sind-România, inclusiv pe inventarul de obiecte, de la mobilier şi pături, până la hârtie igienică şi scobitori. Preluarea în forţă n-a generat nicio convulsie, deoarece toţi angajaţii Sind-ului, în frunte cu directorul taberei, Marian Surdu, au trecut pe ştatele SC Tabăra Năvodari SA. Trădându-şi societatea, Surdu s-a aranjat bine: a devenit consilier local pe listele lui Matei, şi-a angajat nevasta la Tabăra Năvodari SA, şi-a angajat fiul la Poliţia Comunitară şi a luat, pe numele acestuia, un teren la Legea 15/2003 şi o locuinţă ANL de la Primărie.

Sind-România câştigă la Brăila

După ce a fost dată afară din proprietatea ei, prin artificiile penale arătate mai sus, societatea Sind-România a deschis un proces de contestaţie la executare, în care a cerut inclusiv suspendarea provizorie a executării care tocmai se făcuse. Pentru a putea rămâne în proces, societatea a fost obligată să achite o cauţiune de 450.000 de lei. În Republica de la Constanţa, unde justiţia funcţionează după reguli aparte, s-a găsit un magistrat care să dea de pământ cu pretenţiile legitime ale despuiaţilor de proprietăţi. Instanţa constănţeană a admis în parte contestaţia Sind-România. Dar era vorba doar de partea care se referea la restituirea cauţiunii, căci judecătorul nu s-a atins de niciun fir de păr al manoperelor frauduloase prin care Matei şi ai lui furaseră bunurile taberei de copii. În căile de atac, Sind-ul a reuşit să iasă din cloaca de la Constanţa, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis strămutarea procesului la Brăila. Prin Decizia nr. 16/2014/Ap.Civ pronunţată la 10 martie 2014, Tribunalul Brăila a admis contestaţia la executare şi a desfiinţat actele întocmite de executorii judecătoreşti. Matei şi Gurgu au declarat recurs la Curtea de Apel Galaţi, însă acest proces a fost suspendat până la soluţionarea unui alt dosar de judecată, în care Sind-România a cerut anularea HCL 144/24.05.2011, cea care stătea la baza întregului abuz.

Punct şi de la capăt, într-un nou ciclu procesual

Acest proces-cadru debutase şi el la Constanţa, în anul 2013. Tribunalul local reuşise, în baza unei golănii ordinare, să dea câştig de cauză lui Matei. Spunem golănie, deoarece – înainte de dezbaterea fondului – instanţa rămăsese în pronunţare pe nişte excepţii procesuale. Dar în loc să se limiteze la excepţii, judecătorii din Republica de la Constanţa s-au pronunţat tocmai asupra chestiunilor de fond, care nu au fost niciodată puse în discuţia părţilor, nu s-au formulat apărări în privinţa lor şi nu au fost administrate probe. Şocaţi de o asemenea manieră primitivă, de grotă, în care sunt tratate procesele la Constanţa, reprezentanţii Sind-România au declarat recurs şi au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să strămute şi noul dosar. Ulterior, procesul a ajuns la Curtea de Apel Galaţi, care a desfiinţat aberaţia dispusă la Constanţa şi a instituit un nou ciclu procesual (vezi aici Decizia nr. 255/30 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 7909/118/2013). Procesul se va rejudeca la Tribunalul Galaţi (Dosarul nr. 7909/118/2013*), având primul termen de înfăţişare pe 23 mai 2016.

Matei a ajuns la răcoare, dar speră să iasă repede, ca să-şi continue opera

Harta tabereiPentru a zădărnici restabilirea dreptăţii şi a situaţiei anterioare, Nicolae Matei a utilizat o parte din terenurile furate de la Sind-România SRL cu votul consilierilor locali, în derularea unor proiecte de investiţii cu fonduri europene. Faptele descrise mai sus fac obiectul unui dosar penal instrumentat iniţial de Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Având în vedere prejudiciul imens, cercetările sunt continuate de DNA Constanţa. Nicolae Matei este, în momentul de faţă, deţinut de drept comun la Penitenciarul Poarta Albă (de unde trage sforile să iasă mai repede, pentru a candida din nou la Primărie). Fostul primar este judecat într-un alt proces al Curţii de Apel Bucureşti, pentru retrocedări frauduloase, vânzări de terenuri către firma cumnatului său Doru Gurgu şi sifonarea unor sume imense prin intermediul clubului de fotbal Săgeata. Alături de el, în proces compare şi fosta judecătoare Corina Eugenia Jianu, acuzată că şi-a dat concursul la retrocedările prin fraudă la lege, primind drept mită un teren în zona turistică a oraşului Năvodari. Va urma!

Comments

comments

Exclusiv

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

După ce a scos din minți un oraș întreg cu regulamentul său de parcare, primarul Vergil Chițac a găsit prilejul să se justifice. A făcut-o la sfârșitul săptămânii trecute, printr-o postare care a înfuriat și mai tare publicul constănțean. Dar nu vrem să vorbim aici despre miile de înjurături pe care și le-a luat, pe bună dreptate. Interesul nostru este de a analiza concepția DEFECTĂ a autorului. Zice primarul Constanței că scopul regulamentului său nu ar fi taxarea oamenilor. Scopul ar fi descurajarea traficului și mai ales descurajarea staționării mașinilor în zona centrală.

Dar traficul rutier face parte din ADN-ul civilizației actuale. Participarea la trafic este un drept accesoriu derivat din drepturile fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță dreptul la proprietate, dreptul la libera circulație a persoanelor și dreptul la viața privată.

Ca să fie clar, dreptul să ai o mașină în proprietate și să circuli cu ea nu s-a abolit, oricât de mult și-ar dori unii. Este adevărat că drepturile pot fi restrânse sau descurajate – așa cum spune Chițac. Însă potrivit jurisprudenței CEDO, orice restrângere a drepturilor trebuie să aibă în spate o justificare temeinică și adecvată.

O tradiție liberală, pe care fostul comunist Chițac n-a digerat-o

Convenția Europeană a Drepturilor Omului dă glas unei tradiții de gândire liberală, pe care Vergil Chițac ar trebui să o cunoască și să o respire – dacă ne putem exprima așa – pentru că este membru PNL și se declară liberal, chiar dacă pe vremuri a fost membru al Partidului Comunist Român. Probabil că, în tinerețea sa comunistă, primarul Constanței a citit doar Marx și Lenin, scăpând lecturi esențiale din clasicii liberalismului.  

Spre știința sa, în urmă cu mai bine de patru veacuri, părintele liberalismului, John Locke, argumenta că scopul legii nu este limitarea, ci păstrarea și chiar sporirea libertății. El spunea că tocmai puterea statului trebuie limitată și că statul nu poate interveni în viața privată, în convingerile și în proprietatea indivizilor. Guvernământul există pe baza consimțământului celor guvernați. În consecință statul nu trebuie să intre în război cu cetățenii, prin reglementări arbitrare și iraționale. Legile/ regulile trebuie să exprime părerea majorității cetățenilor, pentru că doar voința majorității conferă legitimitate. Ideile lui Locke au devenit locuri comune. Dar el scria într-o epocă în care o mare putere europeană era condusă de un derbedeu care proclamase despotic: ”Statul sunt eu”. Iar dacă astăzi vorbim de drepturi și libertăți, s-a întâmplat așa pentru că despotismul a fost înfrânt de concepțiile liberale.

Este DEFECTĂ și de-a dreptul periculoasă justificarea primarului așa-zis liberal că a instituit regulamentul aberant pentru că și-a făcut el un scop din limitarea unor drepturi. În spirit european, această inițiativă trebuia justificată în mod temeinic. Argumentele de ordin estetic (de genul: nu-i plac lui Chițac mașinile în trafic sau parcate în zona centrală) nu pot fi primite. După cum nu poate fi primit nici argumentul de-a dreptul monstruos scuipat printre dinți de consilierul său personal George Măndilă, că prea s-ar flenduri unii prin oraș fără treabă. Păi unii au și plete; ce-ar fi să-i urcați voi în dubă și să le trageți o tunsoare?

Pe de altă parte, concepția că Primăria își poate aroga dreptul să limiteze accesul la toate parcările publice de pe o anumită rază la maxim 3 ore este o samavolnicie. S-ar descuraja traficul și parcarea în centru? Da. Dar scopul nu scuză mijlocele. Un scop ar fi, de pildă, să te îmbogățești, dar asta nu este o scuză ca să-i tâlhărești pe alții. Toate parcările publice din Zona 1 (centrale, dar și enclavizate în zone mai puțin centrale) au accesul limitat la maxim 3 ore, prin regulamentul lui Chițac. În prima oră, parcarea costă 7 lei plus TVA. În a treia oră, deja sare la 15 lei plus TVA. Iar cei care depășesc limita de timp sunt sancționați prin amendă de 500 de lei. Bașca, prin ridicarea mașinii.  Operațiunea din urmă generează alte costuri ce vor trebui suportate tot de contravenient. Spre satisfacția Primăriei!

Dar cel mai grav este faptul că, în toată zona centrală, nu există alternativă pentru cei care au nevoi justificate de a parca mai mult de trei ore. Or, din acest motiv, scopul acțiunii este ilegitim, iar mijloacele gândite de cei de la Primărie reprezintă măsuri excesive, iraționale și total inadecvate.

Un regulament confuz până la lacrimi

Aspectele de mai sus arată că întreaga concepție a lui Vergil Chițac este una DEFECTĂ, la fel ca întregul regulament, care este confuz până la lacrimi. Astfel, orașul a fost împărțit în trei zone de taxare, care se suprapun și se confundă între ele. De pildă, parcarea de la Bazarul Gorbaciov este considerată în Zona 1 de taxare, deși toate străzile de jur-împrejur sunt în Zona 2 de taxare. Parcările de la cluburile de fițe din Mamaia sunt distribuite în Zona 2, fiind așadar mai ieftine decât parcările de la Abator, Brotăcei sau Cimitir, incluse în Zona 1. Apoi, parcările de reședință, care formează prin definiție Zona 3, sunt situate ca niște enclave în zonele 1 și 2.

Cuvântul ”Zonă” este utilizat în mod abuziv, nefiind așadar vorba de zone compacte și delimitate între ele, care pot fi hașurate pe o hartă, așa cum s-a procedat în toate orașele țării. Iar tot acest talmeș-balmeș trădează bezna intelectuală în care se zbat făuritorii!

Intenția pe care inițiatorii regulamentului nu au știut să o exprime a fost mai degrabă aceea de a distinge între parcări de rangul 1, 2 și 3, care pot exista în orice zonă a orașului. În acest caz, parcările de rangul 3 ar fi cele de reședință, care pot exista în toate cartierele, centrale sau mărginașe. Problema teoretică ar rămâne însă la criteriul prin care celelalte parcări, care nu servesc reședințele, s-ar departaja în rangul 1 și rangul 2. Explicația: ”așa a vrut Primăria” nu poate fi acceptată drept criteriu rațional.

O taxă universală. Nu veți plăti pentru un serviciu, ci pentru că nu veți avea încotro

În sfârșit, regulamentul în forma actuală cuprinde toate portițele necesare pentru ca Primăria să încaseze taxe de parcare de pe urma fiecărei mașini care staționează în oraș. Mazăre cu bariera lui e deja mic copil. Ca dovadă, în zona 2 de taxare sunt înglobate toate parcările de pe drumurile publice care nu sunt incluse în celelalte două zone. Deocamdată nu există parcări pe toate drumurile. Dar cu o bidinea și cu multă vopsea, problema se poate remedia, iar taxa poate deveni universală. În parcările din zona 2, taxa este de 4 lei plus TVA pe oră. Dar s-a prevăzut și posibilitatea unui sistem de viniete, de o zi, o săptămână, o lună sau un an. Fără vinietă nu mai puteți parca nici măcar pe locurile de reședință, pe timpul zilei, când rezervatarii sunt plecați la muncă. E limpede că regulile sunt făcute special pentru jecmănire. Nu veți plăti un serviciu. Veți plăti pentru că nu veți avea încotro – iar aceasta este o altă defecțiune fundamentală, care aduce a samavolnicie.  

De altfel, Vergil Chițac a declarat anul trecut, la o emisiune de televiziune, că fiecare mașină ar trebui să fie taxată pentru parcare. Iar fostul PSD-ist Horia Constantinescu – cel care a redactat regulamentul aberant împreună cu administratorul public Felicia Ovanesian – s-a trădat în altă emisiune că planul Primăriei este acela de a încasa peste 20 de milioane de euro pe an de pe urma noilor reglementări.

În continuare credem că acestea sunt scopurile reale ale regulamentului de parcare, în ciuda dezmințirii pe care a dat-o primarul că nu intenția de a-i taxa pe oameni ar fi la bază. Or este vădit că pentru asta luptă ”legiuitorii” care nu înțeleg nimic din spiritul Convenției Europene a Drepturilor Omului și din principiile liberalismului. Vor doar să colecteze zecile de milioane de euro pe an, pe motiv că ei au pixul în mână.

Scopuri legitime: ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare

Dincolo de aceste derapaje uluitoare, Constanța are nevoie de un regulament construit cu mai multă claritate conceptuală. Iar acesta trebuie să își propună scopuri legitime, precum ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare. Regulamentul trebuie să fie despre parcări. Nu despre nevoia Primăriei de a-și alimenta conturile cu zeci de milioane de euro din buzunarele proprietarilor de mașini. Proprietari, care oricum plătesc impozit. Regulamentul trebuie să fie despre mobilitate. Adică  despre posibilitatea cetățenilor de a-și mișca mașinile în mod eficient, mișcând în acest fel și economia locală.

Dar acestor mici Dumnezei de la Primărie le pasă doar să descurajeze traficul și parcarea mașinilor în centru. Că în centru își desfășoară ei activitatea. Și le mai pasă să vândă viniete. Ca să nu parcați ca niște nesimțiți fără să marcați cu banul. Vorba lui Chițac: ce atâta cotcodăceală!?

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Prima înfrângere a INCULPATULUI Maricel Cîrjaliu în dosarul penal de abuz în serviciu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Primarul PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, și fosta secretară a comunei, Ancuța Calust (fostă Mihail), au pierdut contestațiile pe care le-au formulat împotriva RECHIZITORIULUI prin care au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu. Cei doi ceruseră Tribunalului Constanța, în procedura de cameră preliminară, să constate nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorul-șef al DNA Constanța, Andrei Bodean, pe 2 iunie 2020, în dosarul penal 102/P/2015. Judecătorul de cameră preliminară a respins vineri contestațiile și a stabilit că probatoriul, actele de urmărire penală și sesizarea instanței prin rechizitoriul DNA sunt perfect LEGALE. În consecință, a dispus începerea judecății în fața instanței penale a cauzei de abuz în serviciu. Soluția poate fi contestată de inculpați în 3 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Constanța. Aceasta este prima înfrângere a primarului din Agigea în cadrul dosarului său penal.

Potrivit rechizitoriului DNA, primarul și fosta secretară a comunei Agigea au  săvârșit, primul în forma autoratului, a doua în forma complicității, câte două acte materiale de abuz în serviciu, prin care un teren deținut de o societate piscicolă a fost inventariat fraudulos în proprietatea privată a localității, iar mai apoi un lot din acesta a fost vândut unui interpus al familiei Cîrjaliu în vederea construirii restaurantului Golful Pescarilor.

Cum și-a luat Maricel puteri absolute, incompatibile cu statul de drept

Povestea penală are rădăcini în anul 2009, când primarul PSD-ist de la Agigea, Maricel Cîrjaliu – ajuns în funcție cu sprijinul actualului pușcăriaș Nicușor Constantinescu – a inițiat o hotărâre locală prin care i se confereau puteri absolute, în totală contradicție cu legea, Constituția și principiile de drept ale unui stat democratic. Prin HCL 42/2009, practic se decidea includerea în domeniul privat al comunei Agigea a tuturor terenurilor care nu erau deținute cu titluri valabile de persoanele fizice sau juridice din localitate. Cine hotăra dacă actele cuiva de proprietate erau valabile? Un singur răspuns, halucinant: primarul. În baza acestei haiducii ordinare, primarul s-a apucat să caute noduri în papură în actele de proprietate ale localnicilor. Cei mai bătrâni și mai lipsiți de mijloace și-au pierdut terenurile pe care le dețineau de zeci de ani și chiar din generație în generație. Iar niște nemernici din Parchet, plantați de mafia politică, au mușamalizat toate plângerile penale, scăpându-l pe Maricel de pușcărie.

Terenul construit în mare

Văzând că poate fura fără să răspundă, în anul 2012 Maricel a pus ochii pe terenurile din jurul cherhanalei din Agigea. Platforma piscicolă din vecinătatea Portului – căci despre ea este vorba – era deținută de societatea Sarda Fish, cea care continua activitățile de pescuit maritim începute aici pe vremea regimului comunist de fosta Întreprindere Piscicolă Constanța. În mod particular, acest teren a fost câștigat din mare, prin lucrări executate de Întreprinderea Piscicolă, în anii 80, pe terenul preexistent aflat sub luciul apei.

Practic, s-a construit un teren, adică o platformă din pământ de umplutură, pe baza unui proiect întocmit, avizat și autorizat de Stat. Pe litoralul românesc nu sunt multe cazuri de acest fel. Și tocmai din acest motiv, legea românească nu conține prevederi exprese cu privire intabularea acestor terenuri create în mare. În Olanda, de pildă, unde acest fenomen al construirii de terenuri în mare are amploare, există prevederi legale speciale. La noi, nu. Iar din acest motiv, ”terenul construit” nu a fost intabulat nici ca un teren, nici ca o construcție. Însă proiecte și schițe cadastrale erau depuse la OCPI de mulți ani, de către societatea de stat Condemar SA, cea care a adus platforma piscicolă ca aport la capitalul social al SC Sarda Fish SRL.

Exproprierea ilegală

Profitând de această situație cu totul specială și acționând în baza puterilor absolute pe care și le conferise prin HCL 42/2009, Maricel a stabilit de capul lui că societatea piscicolă nu deține terenul cu un titlu valabil. În realitate exista un titlu perfect valabil, în speță o Hotărâre de Guvern din anul 1990, care se referea la trecerea punctului piscicol de la Agigea (cu platforme, clădiri și echipamente) în patrimoniul SC Marea Neagră SA, societate provenită din reorganizarea fostei Întreprinderi Pisicole Constanța. Însă Maricel nu era interesat de dovezi, ci de teren. Acest aspect este demonstrat de faptul că inculpatul nu și-a făcut un minim scrupul să cheme societatea Sarda Fish la o discuție prealabilă, deși chiar el atestase ani la rând dreptul de proprietate al acesteia și încasase impozit pe proprietate.

La inițiativa sa, terenul de 8940 de metri pătrați a fost inventariat scriptic în domeniul privat al comunei Agigea, deși UAT-ul nu avea nicio dovadă că a dobândit legal această suprafață, așa cum cerea imperativ legea. Secretara comunei a mâzgălit un aviz de legalitate, iar în acest fel terenul de pe malul mării a fost expropriat fără plată și trecut din pix în proprietatea Primăriei.

A cumpărat terenul de la Primărie, cu bani împrumutați de la fratele primarului

La scurt timp, Primăria a împărțit terenul în 7 loturi. În 2014, un lot de 1700 de metri pătrați a fost vândut din ordinul lui Maricel către o firmă deținută de finul fratelui său. Vorbim aici de SC Cherhana Bibanu SRL, o societate care ulterior și-a schimbat numele oficial în SC Golful Pescarilor SRL. La momentul tranzacției, firma era deținută de Dumitru Stanciu, un mecanic auto nășit la cununie de Bogdan Cîrjaliu, fratele primarului Maricel (la rândul său mesean la nuntă). Cum finul nu avea în contul firmei decât 108 lei și  20 de bani, nașul său, Bogdan Cîrjaliu, s-a oferit să crediteze firma cu banii necesari cumpărării terenului de la Primărie. Contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1700 de metri pătrați a fost semnat de secretara Ancuța Mihail, din partea Primăriei, respectiv de Dumitru Stanciu, din partea societății cumpărătoare.

După ce a cumpărat terenul de la Primăria lui Maricel, cu banii împrumutați de la fratele acestuia, Mitică Stanciu s-a asociat cu doi oameni de afaceri din Constanța, cărora le-a cedat jumătate din firmă. În această componență, societatea a ridicat în zonă restaurantul Golful Pescarilor. După câțiva ani de funcționare, în societate a fost cooptat chiar ginerele primarului Maricel, care a dobândit 10% din această afacere de milioane de euro, plătind un preț ridicol, de 100 de lei.

Maricel, ginerele și fiica. Pe fundal, în partea dreaptă, restaurantul Golful Pescarilor, construit pe terenul expropriat abuziv de la Sarda Fish; iar în partea stâmgă – cherhanaua veche, acoperită cu stuf.

Prigoana declanșată de Maricel

De-a lungul anilor, primarul din Agigea a declanșat o veritabilă prigoană împotriva societăților – Sarda Fish SRL (firma expropriată abuziv de teren) și Pescăria lui Matei SRL (subiect juridic diferit, care deține restaurantul cu același nume, pe un teren învecinat celui expropriat). Vorbim aici de zeci de controale, amenzi, reclamații și procese, dar și de acțiuni abuzive care au vizat demolarea unui gard, tăierea stâlpilor de electricitate și desființarea branșamentului la apă. După ce a tăiat haiducește utilitățile, baronul de la Primărie a retras autorizația de funcționare a restaurantului. Iar mai apoi, când societatea a parcurs etapele reautorizării, primarul a schimbat condițiile din mers, ca să aibă motive formale să respingă cererile repetate. Apoi, baronul a lovit la resurse, instituind o taxă specială pe barca de tip mahună, care ducea pescarii în largul mării și aducea la țărm peștele proaspăt ce urma să ajungă în farfuriile clienților.  Nici clienții restaurantului nu au scăpat de mizeriile lui Maricel. Astfel, Primarul a instituit o taxă de parcare de 25 de lei pe oră, iar poliția Locală și-a făcut – plastic vorbind – un fel de punct de lucru în zona restaurantului, hărțuind clientela cu avertismente și amenzi.

Baronul din Agigea, în acțiune

5 ani de anchetă penală

În urma acestui comportament de baron medieval, mai crâncen chiar decât al mentorului său Nicușor Constantinescu, Maricel a intrat în colimatorul procurorilor DNA. Ancheta penală a durat 5 ani de zile, din cauza unor probleme suprapuse. Astfel, în dosar sunt analizate și faptele prin care Maricel a încasat impozite de la firmele din Portul Constanța Sud – Agigea, deși aceste firme plăteau deja impozit la Primăria Constanța. O altă speță conexată la dosar se referă la fapte denunțate de conflict de interese, prin care fiica lui Maricel a cumpărat de la Primăria condusă de tatăl său, un teren intravilan, fără licitație publică și la un preț vai de mama lui. Însă toate actele întocmite în acest jaf imobiliar au fost semnate de fostul viceprimar Cornel Popescu, fiind aprobate de consilieri. În aceste circumstanțe, fapta săvârșită de ”săgeata” lui Maricel a fost disjunsă și declinată Parchetului Judecătoriei Constanța. În sfârșit, la dosar au fost conexate și plângeri penale depuse de Maricel împotriva victimelor sale, care au fost cercete și clasate. Primarul din Agigea a fost reprezentat convențional de avocatul Adrian Gheorghiță, un tip iscusit în tergiversări și în lungiri de procedură.

În vara anului trecut, baronul din Agigea a fost trimis în sfârșit în judecată. Dosarul a fost repartizat judecătorului de cameră preliminară, iar în luna septembrie a avut loc primul termen în procedura de verificare a regularității rechizitoriului și actelor de urmărire penală. Pe 26 februarie 2021, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanța a constatat că rechizitoriul, actele de urmărire penală și probatoriul administrat de procuror sunt legale.

Până la pronunțarea instanței penale, Maricel e liber să facă orice abuz

De la momentul trimiterii în judecată, Ancuța Calust a fost suspendată din funcția de secretar al comunei Agigea. Împotriva lui Cîrjaliu nu s-au luat măsuri pentru interzicerea exercitării funcției publice în care a săvârșit prezumtivele infracțiuni de abuz în serviciu, întrucât legislația făcută de politicieni îi protejează pe primari în astfel de cazuri. Ei pot rămâne în funcție, în ciuda gravității faptelor de care sunt acuzați și în ciuda caracterului rezonabil al acestor acuzații, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare. Așa se face că inculpatul a candidat la alegerile locale din toamna anului trecut, a câștigat un nou mandat la o diferență de câteva voturi, iar de atunci conduce despotic localitatea, refuzând să recunoască hotărârile adoptate de Consiliul Local. Senatorul Remus Negoi a semnalat derapajele primarului de la tribuna Parlamentului. Însă inculpatul de la Agigea, cu un tupeu ieșit din comun, a urlat într-o înregistrare video că parlamentarul ar trebui anchetat pentru îndrăzneala sa.

Aceste situații care sfidează bunul simț și principiul domniei legii ar trebui reparate. Opinăm că primarii trimiși în judecată nu ar trebui să își poată exercita atribuțiile decât sub forma unei tutele administrative din partea Prefectului. O astfel de măsură păstrează intactă prezumția de nevinovăție și, în același timp, ar fi o garanție absolut necesară că inculpatul nu își continuă nestingherit activitățile infracționale în dauna cetățenilor și a patrimoniului public.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Miza teoretică a războiului juridic pentru lacul Siutghiol. Casa Hașotti, în coliziune cu statul

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Curtea de Apel Constanța a motivat decizia civilă prin care compania piscicolă Master Fishing SRL, reprezentată convențional de Casa de Avocatură Hașotti, a fost scoasă din litigiul în care statul român revendică terenurile furate din lacul și de pe malul lacului Siutghiol de Primăria Năvodari, pe vremea fostului primar Nicolae Matei. Poziția procesuală exprimată de statul român și în mod special reținută de instanță dezvăluie mobilul celor care vor să obțină cu orice preț scoaterea lacului din administrarea ABADL și transmiterea acestuia în administrarea Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură. Statul susține că, în ipoteza în care lacul este de drept în administrarea Apelor Române, terenurile din zona sa de protecție, precum și suprafețele câștigate prin îndiguire de-a lungul timpului, fac parte din domeniul public. În cealaltă ipoteză, în care lacul ar putea ajunge în administrarea ANPA, îndiguirile pot fi calificate formal drept investiții, apte să intre în patrimoniul unor privați. Ca urmare, domeniul public al statului și-ar pierde caracterul de bun inalienabil. Ei bine, compania reprezentată de Casa Hașotti a construit 3 diguri în lacul Siutghiol, pe care și le-a intabulat mai apoi ca bunuri proprietate privată. Iar acest amănunt trădează interesele prejudiciabile pentru stat exhibate de această companie prin intermediul Casei Hașotti – susține statul român.

Cum a pornit procesul în care statul revendică terenurile furate de la Siutghiol

Procesul la care ne referim a fost declanșat de Apele Române – prin ABADL, încă din anul 2018. Cei de la Ape au cerut instanței să constate că Orașul Năvodari a inventariat fraudulos în domeniul său privat mai multe suprafețe de teren care aparțin de drept domeniului public de stat. În acest sens, instituția a revendicat în numele statului o suprafață de peste 6 hectare reprezentând zona de protecție legală a lacului pe aria acestei localități, precum și suprafețe – ce urmau a fi determinate prin expertiză – câștigate din lac prin îndiguiri, la rândul lor însușite fraudulos prin inventariere scriptică de Primăria Năvodari. Încă de la bun început, a fost introdus în cauză chiar statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta susținând cu totul întregul demers. De asemenea, societatea Somaco Construct SRL Constanța, aparținând antreprenorului Grigore Comănescu, a intervenit în proces în favoarea statului. Această companie căzuse pradă unei tentative de spoliere gravă din partea fostului primar Nicolae Matei, care îi inventase o taxă fiscală de două milioane de euro. Practic, Matei a pretins că societatea menționată ar fi depozitat materiale de construcții pe un teren al localității de pe malul lacului Siutghiol. În realitate, Somaco nu a depozitat nimic (ci a consolidat malul), iar Orașul Năvodari s-a declarat proprietar asupra îndiguirii, pe care a intabulat-o în mod fraudulos ca pe un teren distinct.

Legea 42 – neconstituțională

Tunurile imobiliare date statului de fostul primar penal din Năvodari s-au petrecut la umbra Legii 42/2010. Vorbim de o lege prin care lacul Siutghiol, cu dedicație, a fost scos din administrarea Apelor Române și dat în administrarea consiliilor locale riverane. Scăpând prin lege de tutela instituției de stat, Primăria Năvodari și-a putut face de cap. Înțelegând exact mecanismul fraudei sub această acoperire, statul a ridicat chiar în acest proces despre care vorbim o excepție de neconstituționalitate a Legii 42. Iar judecătorii Curții Constituționale, în unanimitate, au decis că legea este neconstituțională, pentru că lacurile naturale nu pot fi administrate de administrațiile publice locale, care nu sunt subordonate statului, ci doar de o instituție subordonată, așa cum este Administrația Națională Apele Române.

Un cuib de interese

Decizia Curții a generat o reacție pozitivă pentru marele public, însă a rănit în același timp în niște grupuri de interese. Ne referim, în primul rând, la primăriile riverane, dar și la o serie de companii piscicole cu mari interese, posibil imobiliare, în zona lacurilor. În acest curent s-a înscris și compania Master Fishing SRL, reprezentată de Casa Hașotti, care și-a făcut curaj să depună o cerere de intervenție chiar în procesul dintre statul român și Orașul Năvodari. Casa Hașotti a declarat formal că intervine în favoarea statului, însă în realitate a formulat argumente total potrivnice statului, susținând că lacul nu trebuie să fie administrat de ABADL, ci de ANPA. Interesul arătat de această companie reprezentată de familia Hașotti a fost acela că se judecă în alte procese ca ANPA să-i încheie un contract de concesiune asupra unei suprafețe de 15 hectare din lacul Siutghiol. Master Fishing are această suprafață în arendă, din anul 2003, printr-un contract încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, în care bucata de lac este declarată scriptic drept teren cu destinație agricolă din bazinul acvatic al lacului Siutghiol.

Casa Hașotti a vrut să facă bine statului, cu forța

Cererea de intervenție susținută de Casa Hașotti a fost respinsă pe fond de Tribunalul Constanța, pe baza argumentației că firma piscicolă nu justifică un interes de a interveni în proces, terenul în arendă fiind situat în cartierul constănțean Palazu Mare, iar nu la Năvodari. De asemenea, apelul declarat de Master Fishing împotriva acestei Încheieri a fost respins definitiv de Curtea de Apel Constanța. Completul prezidat de judecătoarea Laura Smarandi a stabilit că procesul în care Master Fishing se luptă pentru arenda de la Palazu nu are nimic în comun cu litigiul dintre statul român și Primăria Năvodari. Așadar, nu s-ar justifica intervenția în scopul preîntâmpinării unui eventual prejudiciu din perspectiva clarificării chestiunii dreptului de administrare asupra cuvetei lacului. În al doilea rând, instanța a reținut că Master Fishing nu a sprijinit apărările statului, ci dimpotrivă l-a combătut în ideea cam stalinistă că-i face un bine împotriva voinței sale. Presupunem că judecătoarele au și râs copios de această gogomănie.

Miza teoretică a litigiului

În fine, Casa Hașotti e pa. A plecat din litigiu, așa cum venise. Însă, ne-a rămas gândul la prejudiciul pe care marea firmă de avocatură a vrut să-l preîntâmpine, anume ca lacul să nu fie administrat de Apele Române. Dar ce prejudiciu s-ar ivi dacă lacul ar fi la Ape? Răspunsul este în susținerea statului român, reținută în mod special, dintre zeci de argumente, în motivarea Curții de Apel Constanța. Reamintim, în ipoteza că lacul este administrat de drept de Apele Române, malurile, terenurile din zona de protecție și îndiguirile sunt ale statului. Desigur, clienții lui Hașotti au diguri private în lac și asta explică întreaga intervenție. Cum au ajuns aceștia să se intabuleze pe trupul statului român, vă spunem într-un episod viitor, cu lux de amănunte. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: