Conecteaza-te cu noi

Actual

Agenți economici din Constanța și Medgidia, verificați de polițiști. Ce amenzi au fost aplicate

Published

on

La data de 15 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea criminalității economice.

Astfel, au fost verificați 15 agenți economici din municipiile Constanța și Medgidia.

”În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice, precum și pentru nerespectarea prevederilor Legii 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe, fiind ridicată în vederea indisponibilizării suma de 178 de lei.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de 29.000 de lei.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions