Conecteaza-te cu noi

Societate

Agenții economici au cerut circulație pe două sensuri pe str. Dumitru Marinescu. Decizia primarului Făgădău

Published

on

Circulația pe strada Dumitru Marinescu, restricționată în urmă cu câteva săptămâni pe un singur sens de mers, revine cum a fost, pe două sensuri de mers, pe sectorul de drum cuprins între strada Eliberării și strada Ion Roată. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, după o întâlnire cu agenții economici din zonă:

“Vom aplica mai multe măsuri. Vom pune stâlpișori la toate blocurile, indicatoare către parcări și indicatoare cu oprirea interzisă cu excepția rampelor pentru aprovizionare. Până când se va regla circulația aici, Poliția Locală va trimite un echipaj pentru fluidizare. Nu este normal ca oamenii să meargă pe stradă pentru că nu au trotuare pe care să circule.”

Începând de astăzi, Confort Urban va demara operațiunea de montare a stâlpișorilor pe sectorul de trotuare în dreptul blocurilor din această zonă, astfel încât să crească gradul de siguranță pentru pietoni și montarea indicatoarelor de oprire interzisă cu panou adițional cu ridicarea mașinilor.

Reamintim faptul că în acest cartier au fost amenajate anul acesta mai multe parcări cu sute de locuri, astfel încât rezidenții să poată parca civilizat și să nu mai urce autoturismele pe trotuar.

Primăria Municipiului Constanța informează că se analizează posibilitatea ca revenirea la dublu sens de mers pe strada Dumitru Marinescu să se facă și pe sectorul cuprins între strada Ion Roată și strada Fulgerului.

Advertisement

Rugăm conducătorii auto să circule cu atenţie şi să respecte semnificaţia semnalizării rutiere amplasată în zonele respective.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions