Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Agigea. Un bărbat a condus un autoturism cu numere false. Se pare că era și drogat la volan

Published

on

politist rutier

Un bărbat a fost depistat pe raza localității Agigea în timp ce conducea au autoturism care avea plăcuțe cu numere de înmatriculare false. De asemenea, în momentul în care a fost testat cu aparatul drugtest se pare că era drogat.

Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța: La data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism neînmatriculat, pe D.N. 38, în comuna Agigea.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false, ce aparțin unui alt vehicul, radiat din circulație.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

”Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions