Conecteaza-te cu noi

Actual

Alarmă FALSĂ de amenințare cu bombă la Curtea de Apel Constanța și Judecătoria Medgidia

Published

on

Echipajele de pirotehniști, pompierii, polițiștii și jandarmii au fost solicitați, în această dimineață, atât la Curtea de Apel din Constanța, cât și la Judecătoria Medgidia. Un apel anonim efectuat de un bărbat a anunțat că se va întâmpla o nenorocire.

”Astăzi, în jurul orei 9 s-a primit un apel 112, de la un bărbat, care a solicitat să se elibereze Curtea de Apel Constanța și Judecătoria Medgidia, întrucât se va întâmpla o nenorocire.

Polițiștii, jandarmii și pompierii constănțeni sunt la fața locului, iar la acest moment se evacuează persoanele din cele 2 instituții.”, au anunțat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Update:

Advertisement

La fața locului se află polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, respectiv ai Poliției municipiului Medgidia, pentru restricționarea circulației în zonele vizate. De asemenea, se asigură perimetrul în zonă, de către polițiști și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, respectiv ai Grupării de Jandarmi Mobilă ”Tomis” Constanța.

La fața locului se află și pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța, care asigură zona pentru măsuri de protecție și stingere a incendiilor.

Specialiști pirotehniști din cadrul Serviciului Român de Informații efectuează, la acest moment, controlul Curții de Apel Constanța, iar concomitent, pirotehniști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța efectuează controlul Judecătoriei Medgidia.

Toate persoanele din ambele instituții au fost evacuate – aproximativ 400 de persoane.

Update2:

Advertisement

Cele două echipe de specialiști pirotehniști – din cadrul Serviciului Român de Informații, respectiv Serviciului pentru Acțiuni Speciale – au finalizat activitățile la instituțiile în cauză. Nu au fost descoperite elemente de interes pirotehnic, astfel că, în cel mai scurt timp, activitatea va fi reluată.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions