Conecteaza-te cu noi

Politica

Alegeri corecte. Votul la europarlamentare, monitorizat prin call center și o platformă online

Published

on

Campania de observare continuă la alegerile europarlamentare. Organizațiile membre vor acredita observatori pentru ziua alegerilor, vor monitoriza procesul electoral și vor acorda asistență alegătorilor, prin intermediul unui call center și prin platforma www.votcorect.ro.

Platforma www.votcorect.ro oferă răspunsuri la cele mai frecvente întrebări legate de alegeri și sfaturi privind sesizări legate de încălcarea legislației. De asemenea, vom asigura asistență în ziua alegerilor tuturor celor interesați prin intermediul call center 0800 080 200 (gratuit, pentru România) și +40212 039 020 (cu tarif normal, pentru străinătate).

Înscrierile pentru observatori se fac până pe 12 mai pe Fiecarevot.ro, platformă dezvoltată voluntar de către Geeks for Democracy, comunitate civică formată în 2016 din tineri specialiști din IT, comunicare, digital și ONG-uri. Recrutarea şi validarea observatorilor, acreditarea, organizarea sesiunilor de training online şi offline, coordonarea echipelor de observatori și susţinerea activităţii acestora în ziua alegerilor, precum şi raportarea concluziilor se realizează de peste 10 organizații nonguvernamentale și civice active la nivel național: Expert Forum, Funky Citizens, Observatorul Electoral, Centrul pentru Resurse Civice, Forum Apulum, Civica, GHEPart. Eforturile sunt susținute și de CENTRAS și Rezistenţa TV.

Observarea alegerilor vizează exclusiv integritatea procesului electoral, de aceea, observatorii trebuie să fie fără excepție imparțiali, să nu facă parte din partide politice și să nu se implice în campania electorală. Fiecare observator va semna o declarație pe proprie răspundere în acest sens.

Advertisement

Toți observatorii independenți încep activitatea din ziua alegerilor la 06:30 dimineața, odată cu deschiderea secțiilor de votare și o încheie după ora 21:00, odată cu terminarea numărării voturilor. În ziua scrutinului, fiecare observator va completa fişe de observare sau va putea utiliza aplicația de monitorizare realizata de Code4 Romania și va fi în legătură continuă cu echipa FiecareVot. Pe baza acestor informații, vom publica un raport cu scopul de îmbunătăți modul de organizare a alegerilor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions