Conecteaza-te cu noi

Actual

Alegeri în Mereni și Bărăganu! Feriți-vă de amenzi sau chiar de închisoare!

Published

on

Polițiștii constănțeni au demarat, la data de 23 octombrie a.c., o nouă campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor din județul Constanța, care vor participa la alegerile locale parțiale, ce vor avea loc la data de 5 noiembrie a.c., în localitățile Mereni și Bărăganu. Polițiștii i-au informat pe cetăţeni cu privire la sancţiunile la care se pot expune, în cazul fraudei la vot şi a mitei electorale şi, implicit, asupra riscurilor pe care le implică nerespectarea legislaţiei pe durata alegerilor. Astfel, Codul Penal al României incriminează o serie de fapte, precum: – Împiedicarea exercitării drepturilor electoraleArt. 385. (1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. (2) Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. – Coruperea alegătorilorArt. 386.  (1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoaresimbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice. – Frauda la votArt. 387.  (1) Fapta persoanei care votează: 1. a) fără a avea acest drept. b) de două sau mai multe ori; c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul unalegătorse pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals. Violarea confidenţialităţii votuluiArt. 389.  (1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă. (2) Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

 

 

 

Advertisement

 

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions