Conecteaza-te cu noi

Societate

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunţat măsurile pentru valul 5 al pandemiei

Published

on

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunţat miercuri măsurile pentru valul 5 al pandemiei, printre care se numără aducerea în şară a medicaţiei care poate fi administrată în sistem ambulatoriu pentru pacienţii cu COVID, mărirea capacităţii de testare, elaborarea ghidului de recomandări pentru monitorizarea ambulatorie, anunță news.ro.

”Am avut discuţii cu producătorii de medicamente inovative pentru a avea la dispoziţie cât mai repede medicaţia care se poate administra în sistem ambulatoriu şi care deja este disponibilă în unele ţări, în Israel am văzut. Şi noi am avut discuţii şi sperăm că într-un timp cât mai scurt să putem să le aducem înainte de operaţionalizarea mecanismului din cadrul UE. Am înfiinţat o structură de coordonare a asistenţei medicale la nivelul MS. (…) Acest grup de management a fost înfiinţat, avem datele în timp real. La nivel judeţean grupul operativ va colabora cu o structură formată din reprezentaţi ai DSP, Prefecturii şi CJ. În Bacău, spitalele din judeţ, colaborează pentru a asigura asistenţa medicală atât pentru pacienţii covid, cât şi non-covid. Punem la dispoziţie lista centrelor de testare şi evaluare din fiecare judeţ. Va fi pe siteul MS, şi la nivelul fiecărui DSP”, a declarat Rafila.

El a mai anunţat extinderea capacităţii de testare şi a asistenţei medicale ambulatorii, amintind de OUG care face posibilă extinderea testării la cabinetele de medicină de familie.

”Accesul la testare este esenţial pentru a depista infecţia. Se testează oricine are simptomalogia sau care are contact cu o persoană infectată. Am realizat ghidul de recomandări pentru monitorizarea ambulatorie, care prevede cum se prescriu medicamentele antivirale. Va fi un parteneiat cu medicii de familie şi colegiul medicilor din România, să fie parte a acestui efort”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

El a anunţat şi creşterea capacităţii de răspuns la nivelul asistenţei medicale spitaliceşti.

”Am făcut evaluări privind starea instalaţiilor electrice şi de oxigen pentru a creşte siguranţa pacienţilor. Contribuţia managerilor şi autorităţilor locale este esenţială pentru a reduce riscul la care au fost supuse câteva spitale din România. Am avut întâlnire cu DSP, avem 20 la sută de paturi alocate pentru pacienţii COVID, adica 25.000. Am crescut bugetul cu 65 la sută pentru secţiile ATI”, a precizat ministrul.

Sunt funcţionale 2805 paturi de ATI, paturi asigurate şi cu echipamente şi personal.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions