Conecteaza-te cu noi

Actual

Alte două aeronave de la Veneția vor sosi la Kogălniceanu. Românii vor fi duși în centre de carantinare

Published

on

Alte două aeronave din Italia vor sosi astăzi pe Aeroportul Mihail Kogălnicenu, cu o cursă de la Veneția. Până în prezent, autoritățile nu au comunicat numărul oficial al celor care vor ajunge la Constanța, dar se estimează că vor fi peste 200. La ora scrierii acestei știri, nu se terminase încă procesul de vânzare a biletelor. Românii repatriați vor fi cazați în centrele de carantinare stabilite în județul Constanța. În total, până în prezent au aterizat la Aeroportul Mihail Kogălniceanu 5 avioane. Au fost în total 705 persoane. 605 au rămas în judetul Constanța, 100 au fost carantinati în județul Tulcea.

În altă ordine de idei, la nivelul județului Constanța, de la intrarea în vigoare a celor trei Ordonanțe Militare, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, 477 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 261.355 de lei. Dintre acestea, 227 au fost aplicate doar în ultimele 24 de ore, în valoare de 126.200 de lei, din care 169, pentru nerespectarea măsurilor impuse prin Ordonanța Militară nr. 3.

Prefectura spune că, în ultimele 24 de ore, 3.543 de persoane aflate în izolare la domiciliu au fost verificate de forțele de ordine. Pentru această acțiune, au fost angrenați 704 polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța, polițiști locali constănțeni, polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și forțe din cadrul M.Ap.N. De asemenea, pentru verificarea măsurilor impuse de Ordonanțele Militare în vigoare, 1.005 forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.M.J. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța, Garda de Coastă, M.Ap.N.) au fost agrenate în județul Constanța, în ultimele 24 de ore. Important de menționat este că persoanele care nu respectă regimul de izolare la domiciliu vor fi trimise, automat, în carantină instituționalizată pentru 14 zile. De asemenea, persoanele care nu respectă termenii impuși de carantinare, vor fi replasate în acest regim pentru încă 14 zile. Nerespectarea izolării la domiciliu poate aduce, pe lângă amenzi contravenționale, și pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.  De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiștii constănțeni au controlat 130 de societăți comerciale și PFA. În ceea ce privește situația actualizată privind COVID-19, la nivelul județului Constanța, bilanțul este următorul: 816 de persoane carantinate, respectiv 7.754 de persoane aflate în izolare la domiciliu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions