În cursul serii trecute, 3 noiembrie, în jurul orei în jurul orei 17.40, în municipiul Tulcea s-a produs un accident rutier în care a fost implicată o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Tulcea.
Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, la o intersecție din municipiul Tulcea a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că, un bărbat de 32 de ani a condus un autoturism pe strada Azaleei, iar la intersecție cu strada Coziei nu a respectat semnificația indicatorului oprire, intrând în coliziune cu o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Tulcea.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului ambulanței cât și a pasagerului.
Ambii conducatori auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.