Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Amendă de 1.000.000 de lei dată de ANAF unui mare lanț de magazine

Published

on

anaf magazin

ANAF a dat o amendă de 1.000.000 de lei unui mare lanț de magazine din țară pentru că umfla prețurile la alimentele de bază. Concret, nu se respecta cota de adaos minimă de 20%, existând situații în care a rezultat un adaos de peste 42%.  Instituția nu precizează însă despre ce lanț de magazin e este vorba.

”Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF) verifică modalitatea de aplicare a prevederilor OUG 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare, având la bază și colaborarea cu Consiliul Concurenței privind evoluția prețurilor în acest domeniu.

În acest context, inspectorii antifraudă au identificat un mare retailer din domeniul comerțului de bunuri cu ridicata și cu amănuntul care nu respectă cota de adaos maximă de 20%, existând situații în care a rezultat un adaos de peste 42%. Verificările au fost efectuate pentru produse achiziționate în perioada 1 august – 29 august 2023, respectiv din data de 12 septembrie 2023, iar operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.000.000 lei.

Inspectorii DGAF vor continua să verifice operatorii economici care comercializează gama de produse ce intră sub incidența actului normativ menționat.”, precizează ANAF.

Reamintim că pe 30 iunie, Guvernul Ciolacu a adoptat o ordonanță de urgență ce are ca scop ieftinirea prețurilor la mai multe alimente de bază. În proiectul de ordonanță de urgență, publicat anterior de Ministerul Agriculturii, se prevede plafonarea adaosului comercial pentru o perioadă de trei luni la maximum 20% la retailer, 20% la procesator și 5% pe lanțul de distribuție. Nerespectarea prevederilor actului normativ duce la amenzi între 100.000 și două milioane de lei.

Foto: Facebook/ANAF

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions