Conecteaza-te cu noi

Actual

Amenzi de aproape 800.000 de lei aplicate de polițiștii locali din Constanța

Published

on

Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine și siguranță publică a reprezentat și reprezintă o prioritate pentru Direcția Generală Poliția Locală Constanța, care, prin structurile sale specializate, a căutat să identifice cele mai eficiente forme și modalități de realizare a acestui obiectiv.

De la începutul anului și până în prezent, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și al liniștii publice au desfășurat activități în interesul comunității locale și au aplicat 4757 sancțiuni contravenționale în valoare de 799.590 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.61/1991 rep.

Zonele în care s-a actionat cu preponderență au fost următoarele : Dacia, Trocadero, Faleză Nord, Faleză Sud, Casa de Cultură, ICIL, Coiciu, Anadalchioi, Tomis 3, Tomis 1, Brotăcei, Piața Chiliei, Tomis Nord,Henri Coandă, Delfinariu Inel I, Inel II, Caragiale, Brătianu, Medeea, Palas, Poarta 6, Far, Abator, KM 4-5, KM 5, CET, Gară, Piața Ovidiu, Poarta 1, Poarta 2, Palazu Mare, Tomis Plus, Boreal, precum și în zona centrală a orașului dar și în parcurile Tăbăcărie, Arhelogic, Oleg Danovski, Gară,Tomis II, Viitorului etc.

În perioada de referință, 01.01.2018-13.11.2018, pe linie de ordine publică au fost executate misiuni de asigurare a unui climat public civilizat la evenimentele cultural –artistice, religioase, sportive, adunări publice, celelalte activități fiind derulate pentru exercitatea atribuțiilor specifice în scopul asigurării unui climat de bună conviețuire în rândul locuitorilor municipiului Constanța.

Advertisement

Cu titlu de exemplu redăm faptul că au fost aplicate 2685 de amenzi contravenționale pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, 473 de sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea unor acte sau fapte de natură să tulbure ordinea publică, provocând indignarea cetățenilor, 377 sancțiuni contravenționale pentru exercitarea unor acte de apelare la mila publicului prin cerșetorie, 220 amenzi contravenționale pentru refuz de legitimare, etc.
Activități similare se vor desfășura în mod sistematic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

”Pentru evitarea incidentelor nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure ordinea publică, Direcția Generală Poliția Locală Constanța solicită cetățenilor să semnaleze faptele de natură antisocială la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate.
Numai împreună putem asigura un climat public civilizat în municipiul Constanța!”, a precizat Biroul de presă al Poliției Locale Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions