Conecteaza-te cu noi

Actual

Amenzi foarte mari pentru cluburile Nuba, Loft și Breeze din stațiunea Mamaia. Vezi de ce

Published

on

În cursul nopții trecute au fost controale în principalele zone aglomerate de pe litoral.

Peste 360 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța.

”Cu ocazia controalelor au fost verificate 199 de societăți comerciale și au fost aplicate 184 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, dintre care 17 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 2 la O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor, 27 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 26 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 85 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.”, a precizat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

De asemenea, polițiștii au identificat 6 societăți comerciale care nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 61.000 de lei.

Advertisement

În stațiunea Mamaia, polițiștii au identificat 3 societăți comerciale care nu au luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecție sanitară și nu au asigurat ca normele de distanțare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacțiunea fizică cu și între clienți.

Este vorba despre cluburile Nuba, Loft și Breeze, care au fost sancționate cu amendă în valoare totală de 15.000 de lei, respectiv câte 5.000 de lei fiecare. Ulterior, pentru că nu s-au conformat legislației în vigoare și a recomandărilor polițiștilor, Nuba și Loft au fost sancționate cu amendă în valoare totală de 20.000 de lei, respectiv 10.000 de lei fiecare.

În stațiunea Costinești, polițiștii au identificat 2 societăți comerciale care nu au luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecție sanitară și nu au asigurat ca normele de distanțare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacțiunea fizică cu și între clienți, agenții economici fiind sancționați cu amendă totală în valoare de 16.000 de lei.

Este vorba despre Office și Km0, care ai primit amenzi de 10.000, respectiv 6.000 de lei.

Totodată, în stațiunea Vama Veche, a fost identificată o societate comercială care nu a luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecție sanitară și nu a asigurat ca normele de distanțare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacțiunea fizică cu și între clienți, agentul economic fiind sancționat cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Este vorba despre clubul Vizavi.

Advertisement

În același timp, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la 16 obiective (unități de turism, cluburi si discoteci).

În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 79 de deficienţe, fiind aplicate 79 de sancțiuni (63 de avertismente şi 16 amenzi), în valoare totală de 21.000 de lei. De asemenea, au fost aplicate 2 avertismente pentru nepurtarea măștii de protecție.

”Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de distanțare fizică pentru a se proteja pe ei înșiși, dar și pe toți cei din jurul lor!”, a precizat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Foto: Breeze Mamaia

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions