Conecteaza-te cu noi

Actual

Amplu exercițiu de testare a Planului de Urgență Externă la Oil Terminal. Vezi ce scenariu a fost aplicat

Published

on

exercitiu oil terminal

În data de 20 martie, în intervalul orar 12.30-15.00, ISU ”Dobrogea” al judeţului Constanţa şi societatea Oil Terminal SA au desfășurat un amplu exercițiu mixt de testare a  Planului de Urgență Externă.

Exerciţiul a fost executat pe amplasamentul Societății Oil Terminal S.A. – Secția Platformă Sud şi a presupus o participare impresionantă de forţe aparţinând ISU „Dobrogea”, SC Oil Terminal SA, Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.

Potrivit scenariului, în urma unui cutremur, s-a produs un incendiu în cuva unui rezervor cu țiței la lichidarea căruia au intervenit, inițial, forțele Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al Societății OIL TERMINAL S.A. – Formația de Intervenție a Secției Platformă Sud, urmate de Formațiile de Intervenție ale Secției Platformă Nord și Secției Platformă Port. Ulterior, au venit în sprijin forțele specializate ale I.S.U. Dobrogea. Pe timpul evacuării personalului de pe amplasament, un microbuz cu 18 lucrători s-a răsturnat, rezultând mai multe victime. Ca urmare a evenimentului, s-a activat celula de urgență constituită la sediul operatorului economic, condusă de directorul general, Sorin Ciutureanu. Totodată, s-a activat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul județului Constanța, în calitate de președinte, Silviu Iulian Coșa, inspectorul șef al ISU “Dobrogea”, colonel dr.ing. Mihail-Cristian Amarandei, în calitate de vicepreședinte, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Stelian Gima, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Mihai Ferentz, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean, Adrian Glugă, comisarul șef al Gărzii de Mediu- Comisariatul Județean Constanța, Steluța Popescu, medic șef SMURD 7 Regiunea Sud-Est, dr.Rodica Olimpia Tudoran, directorul Crucii Roșii Constanța, Cristina Fodor, reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, Anca Paraschiva, Anca Caracuda, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Ramona Iliuță, Tudorel Ene, reprezentanți ai Primăriei Constanța, Stela Bechet, Florin Mocanu, reprezentant al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, Monica Iacob .

Activarea celulei de urgență s-a realizat atât la sediul Oil Terminal, cât și pe platforma de sud a Oil Terminal.

Advertisement

 Exercițiul a urmărit:

  • Perfecționarea exercitării managementului unitar al forțelor participante la intervenție și verificarea capacității organizatorice și de comandă, concomitent cu îmbunătățirea pregătirii personalului în scopul cunoașterii și aplicării concepției de acțiune stabilită;
  • Asigurarea viabilității conducerii acțiunilor în situații complexe, chiar de lungă durată, în cooperare cu celelalte structuri din cadrul Sistemului National de Management pentru Situații de Urgenta de la nivel local/județean;
  • Organizarea, desfășurarea şi coordonarea acțiunilor de salvare și evacuare a persoanelor surprinse în incendiu, de limitare si înlăturare a efectelor situațiilor de urgență;
  • Aplicarea procedurilor/planurilor/concepției de intervenție, perfecționarea deprinderilor personalului pentru organizarea si conducerea acțiunilor de intervenție;
  • Îmbunătățirea modului de gestionare a apelurilor primite prin sistemul S.N.U.A.U. 112, capacitatea de extragere a informației relevante de la apelantul aflat în condiții de stres, rănit, incoerent, altele decât în situația de normalitate;
  • Verificarea viabilității planurilor de cooperare cu celelalte forțe participante la intervenție și antrenarea, împreună cu efectivele proprii, pentru executarea operațiunilor de intervenție, în condițiile specifice temei exercițiului;
  • Antrenarea echipajului autospecialei de primă cercetare și evaluare CBRN în executarea cercetării zonei și prelevarea de probe;
  • Stabilirea măsurilor de siguranță a populației;
  • Realizarea fluxului informațional-decizional și a transmiterii informațiilor către agențiile implicate.;
  • Furnizarea de informații relevante pentru populație și mass-media.

Forțe şi mijloace participante din partea ISU „Dobrogea” şi S.A.J.:

  • 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă;
  • 2 autospeciale pentru muncă operativă;
  • 1 autoplatformă de lucru la înălţime;
  • 1 CBRN;
  • 1 autospecială pentru descarcerare,
  • 1 ambulanţă SMURD tip B2;
  • 1 autospecială de intervenţie la accidente colective şi calamităţi;
  • 1 autospecială pentru tansport personal şi victime multiple;
  • 10 ambulanţe aparţinând SAJ Constanţa.

 Forțe şi mijloace participante din partea OIL TERMINAL S.A.:

  • 5 autospeciale din cadrul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență Oil Terminal  – 20 servanți pompieri, 5 conducători autospeciale, 3 șefi formații intervenție, un șef S.P.S.U.;
  • Echipa Stației de salvare – 2 mașini, 6 salvatori și un mecanic;
  • Cabinetul medical al societății (două asistente medicale);
  • Aparate de protecție respiratorii și 10 butelii de rezervă;
  • 6 tărgi, 10 truse medicale.

exercitiul oil terminal

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions