Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

ANPC a lansat oficial ”Comandamentul Litoral” 2021. Unde puteți sesiza neregulile pe care le întâmpinați în vacanță

Published

on

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat, la Constanța, pe 2 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, Comandamentul Litoral” 2021.

Devenit tradițional, în perioada vacanțelor de vară, Comandamentul Litoral 2021, structură specială pentru protecţia consumatorilor, are ca scop prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor şi asigurării dreptului acestora de a fi informaţi.

În prezența unor invitați de marcă, Prefectul județului Costanța – Silviu-Iulian Coșa, a Primarului Municipiului Constanța, Vergil Chițac, precum și a reprezentanților industriei ospitalității de pe litoral, Președintele ANPC, Claudiu Dolot, împreună cu Directorul General, Paul Anghel, au expus strategia pe care o vor urma echipele de control în acest sezon.

Responsabiitatea va fi principalul cuvânt care va caracteriza activitatea Comandamentului, în acest an. Strategia pe care o doresc aplicată aici este consiliere, prevenție, educație și măsuri mai dure unde sunt neconformități aspre”, a declarat Președintele Claudiu Dolot, în cadrul conferinței.

Structura specială a ANPC, subordonată direct Președintelui Autorității va desfăşura următoarele activităţi: controale operative, preluarea şi cercetarea reclamaţiilor, activităţi de informare şi educare a consumatorilor, consilierea operatorilor economici, controale tematice naționale și proprii structurii etc.

Advertisement
palaz

Comandamentul Litoral 2021 își va derula activitatea astfel încât cetățenii care se află, în această vară, pe litoralul românesc al Mării Negre, momentul cel mai aglomerat al anului în zonă, să poată beneficia de produse și servicii corespunzătoare și în deplină concordanță cu prevederile legii, pentru a se bucura de vacanța mult visată.

Consumatorii aflați pe litoral, care constată nereguli în toată această perioadă, au la dispoziție numărul de telefon al CJPC Constanța, pentru a sesiza situațiile rapid.

Numărul de telefon este: 0241.550.550.

Pe parcursul campaniei desfășurate de comisari, pe litoral, în cadrul Comandamentului, ANPC va informa consumatorii, după fiecare etapă a acțiunilor de consiliere, supraveghere și control, care au fost constatările echipelor ANPC, în teren, referitoare la produsele și serviciile oferite publicului, în sezonul estival 2021.

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions