Conecteaza-te cu noi

Actual

ANRE: Toţi clienţii casnici au dreptul să îşi schimbe furnizorul de energie electrică de la 1 ianuarie

Published

on

Toţi clienţii casnici au dreptul să îşi schimbe furnizorul de energie electrică în luna ianuarie, precum şi pe tot parcursul anului 2021, cu respectarea condiţiilor contractuale, precizează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. ANRE recomandă clienţilor casnici să aleagă ofertele concurenţiale. De la 1 ianuarie 2021 piața de energie electrică  se liberalizează complet.

”Începând cu data de 1 ianuarie 2021 piața de energie electrică se liberalizează complet, furnizarea energiei electrice urmând a se realiza în regim concurențial, inclusiv pentru categoria clienților casnici care au beneficiat în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2020 de tarife reglementate. Prin urmare, prețurile de furnizare la clienții casnici nu mai sunt stabilite de către ANRE, acestea se formează în mod liber pe baza cererii și a ofertei.

Prin liberalizarea completă a pieței de la 1 ianuarie 2021 România respectă în integralitate prevederile legislației europene, respectiv prevederile REGULAMENTULUI (UE) 2019/943 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică, care prevede că ”prețurile se formează în funcție de cerere și ofertă”.

Pentru a da posibilitatea clienților casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate prin încheierea unor contracte concurențiale, ANRE a impus obligații suplimentare furnizorilor de ultimă instanță de a transmite clienților casnici informări care să cuprindă odată cu oferta pentru serviciul universal și cel puțin o ofertă concurențială, atât în cursul lunii decembrie 2020 cât și în luna ianuarie 2021.

Advertisement

În urma analizei ofertelor concurențiale puse la dispoziția clienților casnici de către furnizori prin intermediul comparatorului se constată că diferența între media primelor 10 oferte care nu conțin componenta fixă (lei/zi), ordonate după valoarea facturii la un consum mediu lunar de 100 kwh, aplicabile în anul 2021 și media prețului din ofertele de serviciu universal este mai mică cu cca 6,7 lei (0,06 lei/KWH).

Astfel ANRE recomandă clienților casnici să aleagă ofertele concurențiale, toți clienții casnici având dreptul să își schimbe furnizorul de energie electrică în luna ianuarie, precum și pe tot parcursul anului 2021, cu respectarea condițiilor contractuale, în termen de maxim 21 de zile de la data solicitării.

Reamintim că trecerea unui client casnic de la un furnizor de ultimă instanță la un alt furnizor nu implică costuri suplimentare. Procesul de schimbare a furnizorului este simplu și gratuit, nu implică modificări de ordin tehnic, fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de declanșarea sau parcurgerea acestuia.

Clienții casnici au posibilitatea de a alege o ofertă concurențială accesând ofertele disponibile pe paginile de internet ale tuturor furnizorilor.

Pentru a da posibilitatea clientului final de a compara mai multe oferte în vederea adoptării unei decizii informate la momentul încheierii unui contract aferent furnizării energiei electrice în regim concurențial, ANRE a pus la dispoziție pe pagina proprie de internet, o aplicație web denumită “Comparator oferte-tip de furnizare a energiei electrice”.(https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-de-tarife).

Advertisement

Facem precizarea că furnizorii de energie electrică au obligația conform legii:

  • să achiziționeze energie electrică, astfel încât să asigure acoperirea consumului clienț­ilor lor, cu prioritate pentru clienții beneficiari ai serviciului universal din portofoliul propriu;
  • la cererea scrisă a unui client final, să comunice în scris, într-un interval de cel mult 15 zile lucrătoare, o ofertă privind condițiile echitabile de furnizare a energiei electrice, care conține, obligatoriu, prețul de furnizare, termenii de plată și data-limită de încheiere a contractului de furnizare și nu trebuie să utilizeze practici comerciale incorecte sau înșelătoare în relația cu clientul final, nerespectarea acestor obligații fiind sancționată conform legii cu amendă între 5-10% din cifra de afaceri anuală.

De asemenea, ANRE își manifestă toată disponibilitatea de a colabora cu Guvernul României în vederea creării mecanismului de susținere financiară a consumatorului vulnerabil.”, arată ANRE într-un comunicat.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions