Conecteaza-te cu noi

Actual

Apare un oraș cu peste 3000 de apartamente în interiorul Constanței! Primele două blocuri sunt vândute în proporție de 90%!

Published

on

În luna mai anul curent, a început construcția celui mai mare cartier rezidențial care va exista în municipiul Constanța. Este vorba despre Maurer Residence, ridicat de cel mai mare dezvoltator imobiliar din centrul țării. Cunoscut la nivel național, antreprenorul din spatele proiectului, Simon Maurer, este un om simplu, dar cu o morală de fier. Născut în România, într-un sat de sași, acesta a emigrat cu familia în Germania, în anul 1983, pe când avea doar 16 ani. Pe fondul acestei schimbări, Simon Maurer a terminat o școală profesională de trei ani, apoi a lucrat în Germania în diverse domenii. O bună perioadă a condus un departament dintr-o firmă de cosmetice, care se ocupa cu producția de ascuțitori pentru creioanele cosmetice. În paralel, muncind suplimentar, a ajuns să coordoneze șantiere de construcții, iar la un moment dat a ridicat, cu banii strânși, un imobil cu trei apartamente. În 2005, Maurer a revenit în România, ca antreprenor. După un proiect rezidențiual reușit în Cluj, acesta a investit la Brașov, acolo unde a construit 365 de apartamente cu preț accesibil, într-o primă etapă, ulterior demarând, în anii de criză, un nou proiect, Avantgarden 3, pentru alte 3.500 de locuințe. Ultimul mare proiect al firmei este cel început la Constanța.
Cum va arăta complexul de la Constanța?
Potrivit site-ului oficial al companiei, pe un teren cu o suprafaţă de 15,7 ha, situat în partea de nord a oraşului Constanţa, între Carrefour și cartierul Tomis Plus, vor fi construite peste 3.400 de unităţi locative cu structuri şi compartimentări diverse, gândite pentru a fi uşor amenajate şi folosite.
”Pentru că Maurer Imobiliare nu doreşte o simplă dezvoltare imobiliară, ci crearea unui stil de viaţă, amprenta pe care dorim să o lăsam în Constanţa este aceeaşi ca în cazul tuturor comunităţilor ridicate de Maurer Imobiliare – adevărate ”oraşe în interiorul oraşului”, cu toate elementele necesare unui habitat occidental. Din harta ansamblului Maurer Residence Constanţa nu vor lipsi spaţiile verzi, locurile de joacă pentru copii, spaţiile comerciale sau centre private de învăţământ. Materialele folosite pentru realizarea clădirilor sunt de cea mai bună calitate, fiind ultimele apariţii de pe piaţa de profil. Ceea ce este definitoriu pentru ansamblurile ridicate de Maurer Imobiliare este faptul că apartamentele sunt complet utilate – clientul urmând să vină doar cu mobila. Un alt atu al ansamblului nostru este proximitatea faţă de unul din cele mai mari centre comerciale din Constanţa – Carrefour Tomis, şi de mall-ul Vivo! – situat într-un punct-cheie al oraşului – la intrarea dinspre Bucureşti. Pentru că ne dorim ca apartamentele să ajungă la un număr cât mai mare de oameni, Maurer Residence Constanţa pune la dispoziţie şi un consultant pentru credite – aşadar, clienţii vor primi cele mai bune sfaturi pe plan financiar.”, a declarat pentru Ordinea.Ro Heidi Cucu, specialistul de PR al companiei.
Heidi Cucu spune că primele două blocuri se ridică în ritm alert. Au fost turnate fundațiile și s-a ajuns la etajul 1. Am fost curioși să știm cât de mare este echipa de muncitori și am aflat că sunt 40 de oameni care muncesc, din Constanța și din diferite zone ale țării, plus alți cinci care sunt agenți de vânzări. Acest complex, oraș în mijlocul orașului, așa cum l-au numit cei de la Maurer Imobiliare, se vinde foarte bine.
”Primele două blocuri la care au început lucrările sunt vândute și rezervate în proporție de 90%. Și asta deoarece sunt acceptate toate formele de plată. În total vor fi aproximativ 60 de blocuri”, ne-a spus Heidi Cucu.
Aceste prime 2 blocuri vor fi finalizate anul viitor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions